Mașină ”fără șofer”, oprită în trafic de polițiști

Mașină ”fără șofer”, oprită în trafic de polițiști
Mașină ”fără șofer”, oprită în trafic de polițiști

Lucrătorii Serviciului Poliției Rurală Nr. 9 Șcheia au avut surpriza în seara zilei de duminică să oprească o mașină ”fără șofer”. Totul s-a întâmplat pentru că persoana aflata la volan a încercat un subterfugiu. Autoturismul marca Audi a fost oprit pe DJ 178, în comuna Ciprian Porumbescu. Până să ajungă polițiștii la mașina care a tras pe dreapta, șoferul a sărit pe bancheta din spate. În acest fel, în momentul în care polițistul a ajuns lângă mașină, pe locul șoferului nu se afla nici o persoană, iar pe bancheta din dreapta față era un alt tânăr.
Ulterior, din verificări, s-a stabilit că un adolescent de 16 ani, din Ciprian Porumbescu, a fost sunat de prietenul său de 23 de ani, care l-a rugat să vină la barul ”La Costică” pentru a-l prelua și a-l duce acasă pentru că a consumat băuturi alcoolice. Adolescentul a luat cheile mașinii părinților săi și a plecat după prieten. Ghinionul a făcut ca pe drumul de întoarcere să întâlnească poliția. Tânărul de 16 ani s-a ales acum cu dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt între rude în scop de folosință.

Recomandări

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora