Accident

Mașină a Poliției de Frontieră, răsturnată pe marginea drumului

Un ofițer din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, venit la Suceava, s-a răsturnat, luni, cu mașina de serviciu într-un șanț. În urmă cu două zile, subinspectorul Aurel L. a venit de la București la Suceava, pentru a rezolva câteva probleme de serviciu. Ofițerul se afla la volanul unui autoturism de serviciu, o „Dacia Logan”. La un moment dat, între Cornu Luncii și Capu Codrului, într-o curbă ușoară, subinspectorul a încercat să evite un camion care, se pare, a intrat pe contrasens, manevră în urma căreia Logan-ul Poliției de Frontieră a derapat și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului. Din fericire, subinspectorul a scăpat doar cu câteva zgârieturi și vânătăi, fiind în afara oricărui pericol. Polițiștii de la Circulație sosiți la fața locului l-au pus pe ofițer să sufle în alcooltest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Recomandări

Șoferiță băută, prinsă de polițiști după ce a încercat să scape, intrând cu mașina pe un drum accidentat

Un sucevean prins beat la volan, după ce a intrat cu mașina în șanț, dus pentru 24 de ore de arest la Vaslui