Zeci de polițiști și luptători din cadrul Serviciului de Intervenție Rapidă (SIR) au descins, ieri dimineață, în comunitățile de romi din zona Rădăuți, în cadrul unei acțiuni de identificare a unor suspecți de infracțiuni de furt.
La primele ore ale dimineții, romii au fost treziți din somn de armata de polițiști care le-a înconjurat casele și i-a luat la verificat.
Potrivit subinspectorului Bogdana Crăciun, ofițer în cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, acțiunea a avut scop preventiv, fiind angrenate nu mai puțin de 55 de cadre ale Poliției Rădăuți, precum și 24 de mascați din cadrul SIR.
Au fost descinderi în localitățile Horodnic, Marginea, Volovăț, Burla și Milișăuți.
„Scopul acțiunii a fost de a preveni furturile din locuințe și de a identifica o serie de suspecți”, a transmis subinspectorul Crăciun.