Mărul, aliatul frumuseții



Foto: DEFD
Foto: DEFD

Mărul este unul dintre fructele-simbol ale frumuseții și este un aliat de bază pentru toate doamnele care țin cure de slăbire.
Există nenumărate motive pentru care merele trebuie incluse în dieta zilnică a fiecăruia dintre noi.
„Mărul este o excelentă sursă de apă, de vitamine și de săruri minerale, satură și hrănește fără a îngrășa. O sută de grame de mere echivalează a 45-55 de calorii”, a declarat Carlo Cannella, expert în alimentație, de la Universitatea La Sapienza din Roma.
„Fructul păcatului”, pe lângă acțiunile benefice pe care le are împotriva radicalilor liberi, este extrem de util și atunci când vine vorba despre frumusețe și despre tratamentele cosmetice, datorită conținutului mare de vitamine, betacaroten, fluoruri și fier.
Măști tonifiante.
Pielea feței poate fi tonifiată prin aplicarea pe ten a câtorva felii de măr proaspăt.
De asemenea, se poate realiza o mască eficientă pentru doamnele cu pielea uscată, amestecând măr ras cu câteva lingurițe de miere și de iaurt. Aceasta se aplică pe față, se lasă cel puțin 15 minute, apoi se curăță cu apă rece.
Tamponarea tenului cu suc de mere proaspăt are ca efect redarea fermității pielii. Un măr tăiat bucăți și fiert într-o jumătate de pahar de lapte este un remediu bun împotriva ridurilor.
Și în clinicile specializate pentru frumusețe, tratamentele cu mere au luat amploare în ultima perioadă. Clientele au posibilitatea de a se relaxa într-o cadă în care au fost puse bucăți de mere, baie care are efect relaxant, dar și un efect vizibil asupra pielii, care rămâne fină și catifelată.
Mărul este folosit și atunci când vine vorba despre masaje. Amestecurile de nămol, mere și uleiuri au un efect de regenerare și purificare a pielii, în timp ce împachetările cu mere au un efect depurativ și curativ.