Marți, câte ceasuri rele?



Una din superstițiile clasice se referă la „ceasul rău” care vine, vine. O alta vorbește chiar de 3 ceasuri rele care după unii ar pica neapărat sâmbăta (englezii, mai altfel decât restul lumii în orice context, zic că vinerea e ziua aia), iar după alții, marțea. Pentru mine, în principiu, ceasul rău e atunci când vreun dobitoc, bine intenționat de regulă, îmi urează „baftă”, „noroc” sau „succes” la pescuit. Iar dacă pe drum îți mai iese-n cale și-o babă cu o găleată goală, treaba e ca și rezolvată: minciogul rămâne neatins și câte 48 de ore. Mai e o situație în care ceasurile rele, cam două cu tot cu pauza și cu prelungirile pentru accidentări, îmi vin de vreo 3-4 ani încoace când joacă Real cu Barcelona! Mă gândesc însă că se apropie momentul când se va duce naibii superstiția asta, ba chiar că vom da ceasul lui Pep cu totul peste cap, și în campionat, și în Champions’ League. Până una alta, însă, să vedem ce s-a petrecut în ultima zi de marți, și de unde naiba o fi avut marțea asta atâta ceasuri rele pentru o mulțime de oameni, iar pentru o mână de nenorociți parcă s-a transformat în Ziua Făgăduinței. Ați ghicit, sunt ăia 8, după unii „domni”, după alții doar niște infractori care nu și-or fi consumat toate valizele pline pe blătuit meciuri, rămânându-le suficienți bani și pentru un blat, mai ordinar decât toate, cu justiția. Sau ce-o fi aia care lasă liberi niște nemernici (nu vă gândiți că Gică Popescu, doar fiindcă a fost mare fotbalist, e mai breaz decât banda Becalilor, că nu e, dacă privim lucrurile, vorba unui clasic tot din neamul lor, „pe partea economică”) despre care Procuratura a scris volume, și care nici măcar n-au ascuns vreodată, că nici n-ar avea cum, că au fost tălhari toată viața. Ceasul în care justiția română a bătut laba cu infractorii poate fi considerat ceasul rău suprem. Mai toată ziua mi-am spus asta, numai că pe înnoptate au venit și ălealalte două ceasuri rele. Încă mai rele: cele în care un arbitru olandez a dat Barcelonei două pomeni. E posibil ca suma pentru așa tâlhari să fie mai mare decât averile celor 8 infractori români. Ceea ce (poate justiția bănuia deja blatul Barcelonei) îi face pe ăștia să pară niște îngerași.