Numire

Marius Vatavu, noul director al Poștei Române

Numirea lui Marius Vatavu în funcția de director al Poștei Române s-a făcut în data de 3 februarie a.c

Suceveanul Marius Vatavu este noul director al Companiei Naționale Poșta Română. Numirea acestuia în funcția de director al Poștei Române s-a făcut în data de 3 februarie a.c., în urma ședinței Consiliului de Administrație al Companiei. De precizat că, începând cu 23 ianuarie 2009, Marius Vatavu îndeplinește și funcția de președinte al Consiliului de Administrație al acestei instituții. „Obiectivele noastre sunt creșterea profitului, scăderea cheltuielilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru salariați”, a declarat noul director al Companiei Naționale Poșta Română.
Marius Vatavu este licențiat în economie, specializarea contabilitate, și filosofie. Pe lângă aceste specializări, Vătavu a urmat și un master în administrație publică.
Profesional, noul director al Poștei Române a fost profesor de economie generală la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, precum și cadru didactic asociat la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. În același timp, Marius Vatavu a ocupat și funcția de director al Agenției teritoriale a Taberelor și Turismului Școlar Suceava și al Direcției Județene pentru Tineret și Sport.
Directorul Poștei Române a obținut și două mandate de consilier județean sucevean, unul în 2004 și unul în 2008. De precizat că în cursul săptămânii trecute, după alegerea sa în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Poștei Române, Marius Vatavu și-a dat demisia din funcția de consilier județean.

Recomandări

Momente emoționante la Vatra Dornei de Ziua Armatei Române, militarii cântând Imnul Național alături de dornenii prezenți la ceremonie

Echipamente pentru recuperare medicală, în valoare de 175.000 de euro, livrate Spitalului Clinic de Urgență din Suceava

Toți directorii unităților de învățământ din Suceava și inspectorii școlari generali din Moldova – „Împreună pentru viitorul educației”

Primăria Rădăuți angajează specialiști pentru noul Centru pentru copii cu cerințe educaționale speciale și din spectrul autist