Suceveanul Marius Vătavu, membru al PD-L Suceava, a fost instalat, în mod oficial, în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale „Poșta Română”.
Anunțul a fost făcut de președintele democrat-liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, care a arătat că funcția ocupată de Marius Vatavu reprezintă o mare responsabilitate pentru acesta, în condițiile în care Poșta Română are peste 30.000 de salariați.
„Sunt convins că Marius Vatavu va face față cu succes acestei funcții”, a arătat Gheorghe Flutur.
Marius Vatavu a fost ales președinte al Consiliului de Administrație al „Poștei Române” în cursul săptămânii trecute, numirea devenind oficială odată cu publicarea în Monitorul Oficial. De precizat că următorul pas ar fi numirea acestuia în funcția de director al „Poștei Române”, funcție ocupată în momentul de față de Dan Mihai Toader.
Odată cu intrarea în structurile de conducere ale „Poștei Române”, Vatavu a renunțat la funcția de secretar general al PD-L Suceava, locul acestuia fiind luat de deputatul Ion Bălan. Noul președinte al Consiliului de Administrație al Poștei a renunțat și la funcția de consilier județean sucevean. Marius Vatavu are vârsta de 32 de ani și este licențiat în filosofie și economie.
Numire
Marius Vatavu, instalat președinte al Consiliului de Administrație al „Poștei Române”






