Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, a demisionat

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, a demisionat, vineri, din funcție. Anterior retragerii sprijinului politic lui Mihai Tudose, Nica s-a poziționat de partea fostului premier, scrie Mediafax.”Marius Nica a decis să-și înainteze demisia din funcția de ministru delegat pentru Fonduri Europene, după trei luni de mandat, în care MDRAPFE a semnat contracte de finanțare în valoare totală de peste 4 miliarde euro. În plus, în această perioadă au fost lansate apeluri de proiecte în valoare de 2,3 mld. euro (bani europeni) și au fost programate pentru lansare în următoarele trei luni alte apeluri în valoare de 2,4 mld. euro fonduri europene”, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul ministerului Fondurilor Europene.”Provocările anului 2018, pe care sunt convins ca succesorul meu le va trata cu responsabilitate, sunt legate de: evitarea pierderii banilor europeni în Programul Operational Regional (unde au fost identificate proiecte alternative derulate de beneficiari pe buget de stat sau împrumuturi), simplificarea MySMIS2014, rezolvarea problemelor salariale pentru beneficiari”, a declarat ministrul Nica.

Recomandări

Orașul Milișăuți este lider într-un proiect transfrontalier cu fonduri europene pentru prevenirea dezastrelor

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a implementat proiecte de 34,5 milioane de euro din bani europeni și de la bugetul de stat

Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni