Controversatul cântăreț Marilyn Manson, în vârstă de 41 de ani, s-a logodit cu actrița Evan Rachel Wood, în vârstă de 22 de ani, informează Access Hollywood.
Potrivit presei internaționale, Marilyn a cerut-o în căsătorie pe actrița din „The Wrestler/ Luptătorul” și „Across the Universe/ Un cântec străbate lumea” în timpul unui concert pe care l-a susținut, luni, la Paris.
Perechea a început relația în 2006, însă cei doi s-au despărțit în 2008. După o scurtă împăcare, s-au despărțit din nou, însă și-au refăcut relația la sfârșitul anului trecut.
În 2007, actrița a declarat într-un interviu că rockerul este „foarte uman și pur și simplu minunat”. „Ar putea să vă surprindă cât de sănătoasă și de plină de iubire este relația noastră”, a declarat ea.
Interpretul hitului „Antichrist Superstar” a mai fost căsătorit în trecut cu Dita Von Teese.
Reprezentanții lui Marilyn și Evan nu au făcut comentarii despre logodnă.
Manson este un cântăreț rock controversat, dat fiind aparițiile sale în concerte și videoclipuri purtând machiaje stridente și afișând o alură androgină. Printre hiturile sale se mai numără „Irresponsible Hate Anthem” și „Beautiful People”. În 2007, Marilyn Manson a concertat și la București, la prima ediție a festivalului B’estfest.
Actrița de doar 22 de ani și-a început cariera la sfârșitul anilor ’90, jucând în mai multe seriale de televiziune. Debutul într-un rol principal l-a avut în 2002, în filmul „Little Secrets”.