Grav

Marile bănci, acuzate că au păcălit sucevenii care au vrut să-și deschidă ferme



Dragoş Juravle
Dragoş Juravle

– 15 agricultori din județ au cheltuit mii de euro pentru a întocmi proiecte de obținere a finanțării prin SAPARD, însă nu-și pot demara afacerea deoarece băncile care trebuiau să le acorde un împrumut cu dobândă redusă și fără garanții, prin programul Fermierul, i-au refuzat sistematic
– „Băncile au acordat împrumuturi doar celor mari, cu proiecte de milioane de euro, în timp ce amărâții care au vrut să-și deschisă o mică fermă au fost ignorați”, declară revoltat Dragoș Juravle, șeful Direcției Agricole Suceava, nevoit acum să încaseze reproșurile oamenilor
Momiți de fondurile europene care le dau posibilitatea să înceapă o afacere pentru care primesc jumătate din suma de care au nevoie, zeci de agricultori din județul Suceava au încercat anul trecut să-și deschidă propria afacere în agricultură. Dacă fondurile europene, oferite prin programul Sapard, urmau să le asigure jumătate din suma necesară pentru afacere (bani nerambursabili), suma cu care trebuia să contribuie ei urma să fie obținută de la bancă cu dobândă minimă și fără garanții, această facilitate fiind oferită prin intermediul programului Fermierul. Din păcate însă, drumul de la plan până la realizare s-a stopat destul de brusc în cazul a 15 fermieri, banca refuzând să-i împrumute. „Băncile au acordat împrumuturi doar celor mari, cu proiecte de milioane de euro, în timp ce amărâții care au vrut să-și deschisă o mică fermă au fost ignorați. Am luat legătura cu Ministerul Agriculturii, care a purtat discuții cu conducerea băncilor care aveau contract de finanțare prin programul Fermierul, s-au dat garanții că cei care au depus proiectul își vor primii bani, însă acest lucru nu s-a întâmplat nici astăzi, asta deși oamenii aleargă și întocmesc acte de mai bine de un de zile”, a răbufnit Dragoș Juravle, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava, nevoit acum să încaseze reproșurile oamenilor. Prin intermediul programului Fermierul, cei care vroiau să-și deschidă o afacere primeau un credit cu dobândă de doar 5%, având o perioadă de returnare lungă, de până la 10 ani, și nu trebuiau să gireze banii cu bunurile proprii, sumele fiind acoperite din fondul de garantare al Ministerului Agriculturii. Fermierii s-au înscris la bancă, au primit scrisori de confort, însă nu au văzut niciodată sumele. „Reaua voință a băncilor față de cei cu proiecte mici s-a văzut atunci când aceștia au primit atenționări de a-și prelungi perioada de valabilitate a scrisorii de confort cu doar o zi înainte de expirarea termenului, când practic această procedură nu se mai putea face. Băncile au preferat să lucreze cu cei mari, iar pe cei mici i-au ignorat”, a explicat Juravle.
– A aruncat în vânt 10.000 de euro pe proiecte și consultanți
Unul dintre sucevenii care s-au gândit să investească în agricultură profitând de fondurile Sapard și de programul Fermierul este Dumitru Grigorean, în vârstă de 53 de ani, din comuna Marginea. La începutul anului trecut, acesta a depus la Direcția Agricolă Suceava un proiect zootehnic care viza înființarea unei mici ferme de vaci, în jur de 15 de capete. Proiectul valora 834.255 de lei, din care 500.552 de lei reprezentau finanțarea nerambursabilă prin Saparad. Restul banilor urmau să fie împrumutați din bancă cu dobândă redusă, prin intermediul programului Fermierul. Nici până astăzi bărbatul nu a văzut împrumutul, iar dacă nu va dovedi în mai puțin de o lună că are banii în cont va pierde și finanțarea Sapard de 500.552 de lei. Cum și-a pierdut total încrederea în aceste programe, bărbatul nu are de gând să împrumute din bancă suma cu care trebuie să contribuie la afacere, întrebându-se cum poate el garanta pentru mai bine de 3 miliarde de lei vechi. „Băiatul meu venit din străinătate și mi-a dat 10.000 de euro ca să depunem proiectele și să obținem avizele pentru înaintarea proiectului. Acum de unde îi dau banii înapoi?”, se întreabă Grigorean.
– Sfătuiți să găsească alte surse de finanțare sau să se împrumute în orice condiții
Cei 15 agricultori care nu au putut obține împrumutul bancar prin intermediul programului Fermierul sunt sfătuiți de Juravle să nu renunțe, și să împrumute banii chiar și fără facilitățile oferite de program. „Sfatul nostru către acești oameni este cât se poate de bine intenționat. Ei trebuie să-și găsească o altă sursă de finanțare, chiar să plătească o dobândă mai mare la bancă. Merită, pentru că dacă nu o fac repede pierd banii de la Sapard, care, după cum se știe, reprezintă jumătate sau chiar mai mult din valoarea investiției”, a precizat șeful Direcției Agricole Suceava. La nivelul județului Suceava, 32 de persoane au reușit să contracteze un împrumut bancar prin intermediul programului Fermierul.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

George Simion afirmă că președintele țării și Guvernul pot forța băncile și firmele de utilități să susțină noile cartiere de locuințe