Demersuri

Maricela Cobuz solicită conducerii Tarom suplimentarea zborurilor pe ruta Suceava – București



Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz
Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz

Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz solicită suplimentarea zborurilor Tarom de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava spre București și retur. Maricela Cobuz a susținut în ședința de plen a Camerei Deputaților o interpelare pe acest subiect adresată ministrului Transporturilor, Lucian Șova. Deputatul social-democrat i-a transmis ministrului Lucian Șova că Aeroportul Internațional ”Ștefan cel Mare” Suceava dispune, în urma modernizării, de o nouă pistă asfaltată, un nou turn de control și un sistem de aterizare instrumentală.
„Lucrările de modernizare și de extindere a aeroportului, care au fost demarate în anul 2013, au venit în sprijinul dezvoltării județului și situării acestuia pe harta aeroporturilor internaționale. Totodată, au venit și în sprijinul cetățenilor care doresc să călătorească cu avionul”, a arătat Maricela Cobuz. Ea a amintit că începând din data de 12 noiembrie 2015, compania națională Tarom a reluat cursele directe București – Suceava – București, efectuând și în prezent curse zilnice și accesibile călătorilor.
„Datorită interesului cetățenilor din județul Suceava de a călători spre București, numărul pasagerilor a crescut, astfel încât se impune suplimentarea curselor regulate către această destinație. Solicitările adresate la cabinetul parlamentar vizau suplimentarea cu o cursă în dimineața de luni pe ruta Suceava – București și o altă cursă pe ruta București – Suceava în după-amiaza de miercuri”, a declarat deputatul PSD de Suceava.
La finalul interpelării, Maricela Cobuz a solicitat un răspuns în scris din partea ministrului Transporturilor în care acesta să precizeze dacă este posibilă suplimentarea zborurilor directe pe ruta București – Suceava – București, care vor fi efectuate de către compania națională Tarom, în același regim financiar.



Recomandări

Cum îți poți recupera banii: opțiunile de rambursare pentru zborurile anulate Suceava-Larnaca

Compania Wizz Air a confirmat oficial, luni, că începând din aprilie și până la jumătatea lunii septembrie zborurile directe între Suceava și Larnaca se suspendă
Compania Wizz Air a confirmat oficial, luni, că începând din aprilie și până la jumătatea lunii septembrie zborurile directe între Suceava și Larnaca se suspendă

Companiile aeriene care operează pe Aeroportul Suceava vor avea zboruri către 12 destinații din Europa și București pe perioada orarului de vară

Haos printre călătorii de pe Aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe pista de aterizare

Haos printre călătorii de pe aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe  pista de aterizare
Haos printre călătorii de pe aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe pista de aterizare

O problemă tehnică a avionului a dus la anularea zborurilor Wizz Air de astăzi de pe ruta Suceava – Karlsruhe/Baden-Baden și retur

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”