Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz a susținut marți, în ședința de plen a Camerei Deputaților, o declarație politică cu privire la ”Creșterea economică a României”.
În cadrul declarației, Maricela Cobuz a subliniat faptul că România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în acest an datorită politicilor aplicate prin Programul de Guvernare. Ea a explicat că la începutul lunii mai, primele date reale au stabilit creșterea economică a țării noastre, România înregistrând astfel cel mai semnificativ avans dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu o creștere a PIB-ului de 5,6% în primul trimestru din 2017 comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016, potrivit Oficiului European pentru Statistică.
Deputatul PSD de Suceava a adăugat că în al doilea trimestru cifrele au arătat din nou o creștere semnificativă, acest lucru datorită sectorului de industrie care a contribuit la creșterea economică cu 1,7%, potrivit INS. Maricela Cobuz a mai spus că PIB-ul României a urcat cu 5,7% în al doilea trimestru față de aceeași perioadă a anului 2016, după un avans de 5,7% în trimestrul I din 2017, de 5% în trimestrul IV din 2016 și de 4,4% în al treilea trimestru al anului trecut. „Se estimează ca anul 2017 să aibă o creștere economică mai mare de 5,2%, potrivit datelor prezentate de Guvernul Mihai Tudose. În tot acest timp, opoziția a încercat de nenumărate ori să prezinte date ireale și să condamne guvernarea României de către PSD și ALDE, recunoscând creșterea economică a statului român, dar prezentând-o ca fiind o creștere «nesănătoasă». Cei sceptici s-au mirat de creșterea economică de 5,7% pe trimestrul I, dar și de creșterea economică înregistrată în următorul trimestru, cu menținerea deficitului bugetar sub 3%”, a afirmat parlamentarul social-democrat.
Maricela Cobuz a amintit că în acest an s-au majorat salariile, a crescut punctul de pensie, s-a micșorat prețul la medicamente, au fost alocați mai mulți bani pentru proiectele prin PNDL, au fost atrase mai multe fonduri de la Uniunea Europeană, iar România continuă spre o dezvoltare și o revenire la normalitate, comparativ cu celelalte state membre UE. Ea a mai declarat că în același timp au mai fost finanțate 10.000 de noi start-up-uri, la o valoare de 200.000 de lei pentru fiecare beneficiar, activități care la rândul lor vor susține economia României și vor dezvolta sectorul industriei și al serviciilor.
La finalul declarației politice, Maricela Cobuz a precizat că un standard de viață superior nu poate fi obținut decât printr-o producție superioară de bunuri și servicii, subliniind că măsurile aplicate prin Programul de Guvernare au stimulat consumul și creșterea economică, dar și dezvoltarea și modernizarea statului român.
Susținere
Maricela Cobuz: România a înregistrat anul acesta cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană
