După primele două „sferturi” de Champions’ League (la ora când scriu celelalte două nu s-au jucat încă) se poate spune că rezultatele înregistrate au fost normale, chiar dacă admiratorii fotbalului englezesc, printre care mă număr și eu, ar putea spune că la Munchen a fost un pic de surpriză. Ei bine, nu sunt convins că poate fi vorba de ceva surprinzător atunci când Bayern câștigă în fața cuiva, oricum s-ar numi adversarul: Freiburg, Brazilia sau, în cazul ăsta, Manchester. Dincolo de forma de moment a unuia sau a altuia, ori de prestația din campionat a echipei, Bayern reprezintă un „brand” de marcă, o industrie în sine, iar dacă asociem noțiunea de „industrie” cu spiritul nemțesc, înțelege oricine despre ce e vorba. Da, Bayern a pierdut în ultima etapă, tot pe Alianz Arena, în fața lui Stuttgart, echipă de mijlocul clasamentului din Bundesliga, asta după ce o bună bucată de vreme chiar a cochetat cu retrogradarea (dar ca aproape în fiecare an, Stuttgart are un retur excelent), însă într-un meci de Liga Campionilor altfel stau lucrurile, alta-i abordarea, altele sunt ambițiile, cu atât mai mult cu cât Bayern, oricât de impasibili i-am considera pe nemți, nu poate uita nenorocirea din finala aceleiași competiții, în fața aceleiași Manchester United când, în doar două minute, de la 1-0 plus poze cu trofeul în brațe, s-au pomenit la 1-2 și cu fotograful arătându-le dosul. Așa că de atunci în coace (și sunt câțiva ani buni de atunci) orice meci Bayern – Man. United are și această încărcătură suplimentară. Faptul că golul victoriei Stuttgart-ului l-a înscris chiar Marica sigur că ne bucură și pe noi toți, dar de aici până la a spune că Marica e mai bun decât tot Manchester-ul sau măcar egalul lui Wayne Rooney e o distanță mare, cam aceeași care separă un Logan de un Rolls Royce. Meciul ăsta, dincolo de a ne fi reactualizat tocita zicere cu nemții „pe care știi că i-ai bătut numai după ce-i vezi în avion”, ne-a arătat că nici nu contează că pe „nemți” îi cheamă Ribery sau Olic, ci important e că echipa se numește Bayern Munchen. Iar Manchester (veți vedea asta în retur) care e un brand încă mai puternic, îi va face pe nemți să creadă că numele stadionului s-a schimbat din „Teatrul viselor” în „Teatrul coșmarului”.