FC Cetatea

Marian Pană este noul antrenor al formației



Marian Pană este noul antrenor al formației
Marian Pană este noul antrenor al formației

Marian Pană i-a luat locul lui Ioan Radu pe banca tehnică a Cetății. Noul antrenor a fost prezentat ieri dimineață jucătorilor de către primarul Ion Lungu și a condus deja un prim antrenament al grupării sucevene. Marian Pană are 38 de ani și a activat ca jucător pentru Flacăra Moreni, Dinamo București, Victoria București, FC Argeș și Apoel Haifa (Israel). Ca antrenor, Pană a fost unul din cei mai longevivi tehnicieni români, pregătind din octombrie 2002 până în urmă cu două săptămâni formația CS Otopeni.
– Ce va determinat să acceptați propunerea de a antrena o echipă aflată într-o situație atât de critică?
– Eu sunt de părere că un antrenor trebuie să lucreze, iar în fotbal situația nu poate fi tot timpul una roză. Este desigur o diferență să vii de la o pretendentă la promovare la o echipă care se zbate la retrogradare, însă eu consider că sunt în stare să duc la bun sfârșit această provocare. Oricum, Suceava față de Otopeni reprezintă ceva în fotbalul românesc, așa că această nouă experiență nu reprezintă nici pe departe un pas înapoi în cariera mea.
– Pe ce durată se derulează contractul pe care l-ați semnat cu FC Cetatea?
– Eu am venit la Suceava ca să salvez echipa de la retrogradare. Am convenit cu oamenii de aici să semnez până la finalul campionatului, iar dacă va ieși totul bine aș dori să continui numai în condițiile în care se va stabili un obiectiv mai îndrăzneț, cum ar fi promovarea în primul eșalon.
– Ați avut deja un prim contact cu echipa. Ce impresie v-au făcut jucătorii?
– Este clar că fotbaliștii sunt într-un impas psihic iar eu o să fiu aproape de ei, să-i ajut să-și recapete încrederea în forțele lor. Știu că sun jucători buni așa că sper să facem treabă bună împreună.
– Adeptul cărui sistem de joc sunteți?
– 3-5-2. Știu că mulți spun că nu este un sistem modern, însă eu am avut rezultate bune în carieră practicând această formulă. Oricum Cetatea a evoluat în același sistem și sub conducerea lui Ioan Radu și nu cred că acum ar fi fost un moment potrivit pentru alt gen de experiențe.
– Peste două etape Cetatea va evolua în deplasare cu CS Otopeni. Are acest meci o însemnătate aparte pentru antrenorul Marian Pană?
– Nu are cum să nu fie un meci special pentru mine. Am lucrat aproape cinci ani la Otopeni, iar acea echipă este creația mea. Din păcate am simțit că nu mai sunt dorit acolo așa că am fost nevoit să plec într-un moment în care aveam încă șanse foarte mari la promovare. Am o dorință foarte mare de revanșă.



Recomandări

Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia

Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia
Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia