Avertizare

Marian Andronache: „Ne așteaptă o perioadă de instabilitate politică și posibilul început al unei crize economice”

Președintele PMP Suceava, Marian Andronache
Președintele PMP Suceava, Marian Andronache

Președintele Organizației Județene Suceava a PMP, Marian Andronache, a declarat că adoptarea moțiunii de cenzură prin care a fost demis Guvernul condus de Ludovic Orban va genera efecte negative, el avertizând că va urma o perioadă de instabilitate politică și o posibilă criză economică. „România merită oameni politici loiali intereselor românilor. Și, în mod cert, românii meritau să își aleagă primarii în două tururi de scrutin. PSD, Ponta, UDMR și ceilalți au îngropat definitiv revenirea la două tururi de scrutin. Vor fi primari fără voturi, dar care adună voturi pentru baronii care au fost salvați. Ne așteaptă o perioadă de instabilitate politică și posibilul început al unei crize economice. Iar peste toate, un circ politic continuu”, a spus Marian Andronache. El a spus că efectele moțiunii de cenzură sunt foarte proaste, primul dintre acestea fiind faptul că nu vor mai exista două tururi de scrutin la alegerile locale de anul acesta. Andronache a spus că pentru a-și atinge obiectivul alegerilor anticipate, liberalii au făcut această concesie „baronilor locali ai PSD”. „De asemenea, există posibilitatea prăbușirii rating-ului de țară al României. Vor crește costurile cu împrumuturile pentru finanțarea deficitului bugetar și va exista o presiune asupra monedei naționale. Mai mult, puterea executivă va fi nehotărâtă, cu instituții blocate, nu se vor lua deciziile necesare privind corecțiile bugetare atât de importante care trebuie făcute”, a mai declarat liderul PMP Suceava. El a mai spus că din nou România s-a făcut de râs în plan extern, liderii europeni întrebându-se ce se întâmplă cu adevărat în România. „Putem să ne luăm gândul de la Schengen sau renunțarea la MCV. În același timp, Guvernul nu va mai avea aceeași forță în negocierea alocărilor bugetare pentru România în exercițiul 2021 – 2027 al UE. Tensiunea politică va crește considerabil și va alimenta problemele sociale. În loc să discutăm despre un proiect de țară unitar, bătălia se va ascuți și mai tare, iar românii vor rămâne divizați. Nu în ultimul rând, se blochează alianțele pentru primării, pentru că nici un partid nu va mai fi dispus să facă sacrificii cât timp parlamentarele și localele vor fi suprapuse sau apropiate”, a declarat Marian Andronache. El consideră că cel mai corect drum ar putea fi reprezentat de un nou Guvern cu „o durată de viață” clar delimitată și cu mandatul organizării alegerilor parlamentare. „Mingea este în terenul președintelui legitim și clar ales în urmă cu câteva luni. Importantă este celeritatea. Iar dumnealui să decidă ce trebuie făcut și s-o facă repede”, a încheiat Andronache.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

”Sistemul de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal este funcțional” – răspund autoritățile solicitării AUR referitoare la o posibilă fraudă electorală

”Sistemul de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal este funcțional” – răspund autoritățile solicitării AUR referitoare la o posibilă fraudă electorală

Noul primar de Vatra Dornei, Marius Rîpan, își începe mandatul cu o invitație la unitate și respect, către toate formațiunile politice

Noul primar de Vatra Dornei, Marius Rîpan, își începe mandatul cu o invitație la unitate și respect, către toate formațiunile politice

Noul primar al orașului-stațiune Vatra Dornei, Marius Rîpan, a depus, miercuri, jurământul
Noul primar al orașului-stațiune Vatra Dornei, Marius Rîpan, a depus, miercuri, jurământul