Cântăreața Mariah Carey a avut nevoie de ajutorul soțului ei, Nick Cannon, în timpul galei People’s Choice, după ce rochia pe care o purta s-a desfăcut în partea din spate, iar bustul ei era în pericol de a rămâne descoperit, informează mirror.co.uk.
Mariah Carey a alimentat presa de scandal cel puțin pentru încă o zi, după micul incident de ordin vestimentar petrecut în timpul galei People’s Choice, organizată miercuri seară, la Los Angeles.
Diva americană a avut nevoie de ajutorul soțului ei, Nick Cannon, pentru a urca pe scenă, după ce rochia i s-a desfăcut în partea din spate și amenința să îi dezvelească sânii. Mariah Carey a primit în cadrul acestei gale titlul de artista R&B preferată a anului 2009.
Cu câteva zile înainte, Mariah Carey a fost implicată într-un alt incident, puternic mediatizat de presa americană. Prezentă la Palm Springs, în timpul Festivalului de Film din localitate, diva americană a trebuit să susțină un mic discurs de mulțumire după ce a primit un premiu, însă nu a reușit să rostească decât o mică frază confuză, la sfârșitul căreia a mărturisit că era beată.
Vorbind despre acest incident, cântăreața a declarat: „Băusem puțină șampanie înainte. Oamenii cred că sunt o divă pentru că am 300 de angajați care mă urmează peste tot”.
Mariah Carey a cunoscut succesul în anii ’90, prin lansarea unui album care îi poartă numele. Potrivit revistei Billboard, Mariah a fost cea mai de succes cântăreață în Statele Unite în anii ’90. Popularitatea sa a intrat în declin începând cu anii 2000, când s-a despărțit de studioul ei de înregistrări. Diva, considerată una dintre cele mai bune voci ale tuturor timpurilor, s-a reîntors pe scena muzicii pop în 2005, cu albumul „The Emancipation of Mimi”, care a avut un imens succes. Albumul ei „E=MC2”, lansat în aprilie 2008, s-a vândut în peste 1,3 milioane de copii doar în Statele Unite și i-a oferit artistei americane șansa de a avea cel de-al 18-lea single No.1 în Billboard Hot 100, grație piesei „Touch My Body”. Cu această piesă, Mariah Carey l-a depășit pe Elvis Presley și a urcat pe a doua poziție în clasamentul artiștilor cu cele mai multe piese devenite No.1 în Billboard Hot 100, în ultimele decade. Prima poziție a acestui clasament este ocupată de trupa The Beatles, care a avut 20 de piese devenite No.1.
Paris Hilton, concediată din cauza cântăreței Mariah Carey
Paris Hilton, moștenitoarea imperiului hotelier Hilton, a fost concediată din cauza cântăreței Mariah Carey, care nu a dorit să apară alături de ea într-un videoclip al prințului Azim din Brunei, informează independent.co.uk.
Potrivit presei britanice, Mariah Carey a fost furioasă atunci când a aflat că Paris Hilton a fost și ea invitată să participe la filmările pentru un videoclip al prințului Azim din Brunei și i-a cerut acestuia să aleagă între ea și moștenitoarea imperiului Hilton.
„Ori ea, ori eu. Nu voi apărea în videoclip alături de ea. Sunt o celebritate mai mare ca ea”, ar fi declarat Mariah Carey.
Cântăreața americană în vârstă de 40 de ani urmează să apară în videoclipul ce va însoți lansarea următorului single al prințului Azim, în vârstă de 27 de ani.
Acest tânăr miliardar arab, fiul sultanului din Brunei, a dorit să sporească șansele la succes ale viitorului său material discrografic prin includerea ambelor celebrități americane în acel videoclip.
Însă, după ce Mariah Carey a formulat această pretenție, nu a putut decât să o concedieze pe Paris Hilton, în vârstă de 28 de ani.
Prințul Azim i-a promis divei americane că va asigura cu un avion privat transportul acesteia, care va fi însoțită de 14 membri din anturajul ei, de la New York la Londra.
Diva pop și prințul arab, care este al patrulea în ordinea succesiunii la tronul Bruneiului, sunt prieteni de mai mulți ani. În 2006, el i-a oferit celebrei cântărețe un colier și o pereche de cercei asortați în valoare de 5,7 milioane de dolari, după un concert privat susținut de cântăreața americană.