Maria, Maica dulcii iubiri

Parcurgem duhovnicește calea frumoasă și plină de bucurii sfinte a Postului Adormirii Maicii Domnului, apropiindu-ne de slăvitul praznic al mutării Preacuratei Fecioare cu trupul la Cer, după ce a trecut prin moarte, amintindu-ne că destinația noastră finală nu este mormântul, ci Împărăția lui Dumnezeu. Iată un binecuvântat prilej de a ne arăta deplin recunoștința și prețuirea față de cea care ne iubește cu o măsură a dragostei deasupra înțelegerii oricărui pământean. Parafrazându-l pe Sfântul Siluan Atonitul, mărturisesc că sufletul mi se înfricoșează și se cutremură când se gândește la slava Maicii Domnului. Mintea mea este slabă, inima, săracă și neputincioasă, dar duhul meu se bucură, râvnind să scrie despre ea un smerit cuvânt. Cu adevărat simți o nespusă mângâiere sufletească să poți așterne pe hârtie câteva rânduri despre Cea mai înaltă decât Cerurile. Și cum să nu te simți copleșit gândind la Maica Domnului, devreme ce întreaga ei viață a fost o nesfârșită minune. Nașterea din părinții înaintați în vârstă, fără a fi extraordinară, s-a petrecut în chip minunat. Faptele ei au răspândit o neasemuită smerenie, zămislirea i-a fost plină de dumnezeire. Toată existența pământeană a Maicii Domnului a însemnat un exemplu de smerenie și ascultare. Însuși Dumnezeu a așteptat, dar nu a sortit, o asemenea devoțiune și supunere, iar umanității i-au trebuit mii de ani ca să atingă, printr-o singură persoană, o așa perfecțiune. Peste toate, Născătoarea de Dumnezeu rămâne în conștiința Bisericii drept apărătoare și rugătoare nebiruită, adică nerefuzată. De aceea, în cântări noi o numim Maica lui Dumnezeu, Maica noastră, Măicuță Sfântă etc.
Nețărmurita iubire a Maicii Domnului față de noi
Iconografia ortodoxă a surprins în nenumărate ipostaze nețărmurita iubire a Maicii Domnului față de noi. Una din acestea, de o rară sensibilitate și frumusețe, este: Maria, Maica dulcei iubiri (în greacă Glicofilusa) – o reprezentare a fericitei iubiri dintre Maică și Prunc, a Maicii Preasfinte către noi toți, fiii ei duhovnicești.
Ce mesaj ne transmite încântătoarea icoană? Înainte de toate, ne reține atenția tristețea de pe chipul Născătoarei de Dumnezeu. Ce mamă poate fi abătută ținându-și strâns la piept fericitul odor? Totuși, Maria este mâhnită! Amărăciunea ei, de fapt, închipuie durerea nesfârșită a mamei văzându-și Fiul ucis de oameni. Ce paradox! Deși umanitatea i-a omorât Copilul, Maria continuă să ne iubească. Revenind la imaginea icoanei, sub chipul Mariei aplecat lateral, poziție ce-i îndulcește măreția de Maică a Domnului, se află Pruncul, așezat pe brațul ei stâng, cu capul întors spre fața Sfintei sale Maici, într-o mișcare avântată, de alipire, sugerată îndeosebi prin mâna dreaptă a copilului, întinsă, cuprinzându-i umărul. Tihna Maicii, împreună cu mișcarea avântată a Pruncului, dezvăluie profunzimea mesajului icoanei. Stând bine să ne gândim, un nou-născut nu ar reuși să-și miște astfel capul ori brațul. Dacă privim atent, Pruncul, considerat separat de mama sa, poate fi și un tânăr, iar din această perspectivă, icoana, spunea W. Nyssen, prin relația dintre mamă și fiu sub forma unei îmbrățișări fericite, ne duce cu gândul la o semnificație deosebit de profundă, devenind reprezentarea tainei miresei și mirelui. Pruncul Mariei este deodată și Mirele, după cum glăsuiește Cântarea Cântărilor: „stânga Sa se odihnește sub capul meu și cu dreapta Sa mă cuprinde“ (VIII, 3). Părinții apuseni au numit-o pe Maica Domnului icoana Bisericii, figura ecclesiei. Or, această denumire, asociată cu spusele cunoscutului critic de artă creștină dr. Wilhelm Nyssen, ne face să înțelegem imaginea dulcii îmbrățișări ca reprezentând actul vizual al lui Hristos Mirele, îmbrățișându-și Mireasa, adică Biserica, logodită Sieși, pentru care și-a dat viața pe Cruce, dar, în același timp, și dragostea Preacuratei Fecioare către noi toți.
Icoana ne mai reține atenția prin ochii expresivi ai Sfintei Fecioare, care par să urmărească destinul fiecăruia dintre noi, căci nimic și nimeni nu poate mărgini puterea iubirii sale milostive.
(arhim. Mihail DANILIUC, sursa: Ziarul Lumina)