Oamenii legii au confiscat peste 10.000.000 de țigări și 11.000 litri alcool, în valoare totală de peste 4.500.000 de lei, în urma controalelor efectuate de la declanșarea planului de acțiune pe linia comercializării produselor de tutun și băuturi alcoolice provenite din magazinele de tip duty-free.
Totodată, au constatat 93 de infracțiuni și aplicat peste 3.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 2.700.000 de lei.
În această perioadă, peste 700 de polițiști, împreună cu specialiști de la Garda Financiară, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Autoritatea Națională a Vămilor și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române au acționat zilnic, la nivel național, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul comercializării produselor din tutun și a alcoolului provenite din magazinele duty-free.
Polițiști din cadrul Serviciilor de Investigare a Fraudelor, Poliției Rutiere și Poliției de Ordine Publică, în colaborare cu specialiști din cadrul structurilor cu care se colaborează, au verificat zonele unde se comercializează produse provenite din magazinele duty-free (târguri, piețe, oboare), iar pe căile rutiere au organizat filtre, în vederea descoperirii transporturilor ilegale de țigări și alcool.
Oamenii legii au verificat 5.897 de agenți economici. De asemenea, pentru descoperirea transporturilor ilegale de țigări au fost verificate 24.444 de autovehicule.
Urmare a activităților desfășurate, echipele mixte au constatat 93 de infracțiuni, în care sunt cercetate 109 persoane, și au ridicat în vederea cercetărilor 4.595.965 țigări, în valoare de 2.080.581de lei și 3.759 litri alcool, în valoare de 95.660 de lei.
Totodată, oamenii legii au aplicat 3.168 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.770.285 de lei. De asemenea, în urma constatării contravențiilor, au fost indisponibilizate 6.218.587 țigări, în valoare de 2.312.093 de lei și 7.441 litri de băuturi alcoolice, în valoare de 86.425 de lei.
Inspectoratul General al Poliției Române, împreună cu Garda Financiară, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Autoritatea Națională a Vămilor și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, acționează pentru combaterea ilegalităților cu țigări și alcool provenite din magazinele în regim duty-free.
În urma Ordinului Ministrului Finanțelor Publice 202/12 februarie 2010, au fost excluse din lista mărfurilor ce pot fi vândute în regim duty-free produsele din tutun și băuturile alcoolice. Astfel, din inițiativa Poliției Române a fost elaborat un plan de acțiune, care are ca scop prevenirea și combaterea faptelor ilicite ce se pot comite în perioada de lichidare a stocurilor.
Au fost constituite echipe comune care acționează pentru verificarea legalității comercializării/achizițiionării de țigarete și băuturi alcoolice din magazinele duty-free, precum și a transferului de astfel de produse.
De asemenea, sunt verificate zonele unde se comercializează produse provenite din magazinele duty-free (târguri, piețe, oboare), iar pe căile rutiere se organizează filtre, în vederea descoperirii transporturilor ilegale de țigări și alcool.
În baza unei analize făcute la data de 16 februarie, conducerea Inspectoratului General al Poliției Române a decis suplimentarea cu echipe de specialiști din cadrul IGPR – Direcția de Investigare a Fraudelor, Direcția Poliției de Ordine Publică și Direcția Rutieră, a efectivelor care acționează în județele Timiș, Mehedinți, Satu-Mare, Suceava și Contanța.