Marea Izbăvire



Ca om care a cam cutreierat țara, ba chiar și continentul, pot spune fără urmă de îndoială și fără cea mai mică intenție de glumă că oameni mai credincioși ca în Bucovina nu am întâlnit nicăieri. Poate tocmai de aceea s-a milostivit Domnul de noi și ne-a salvat exact când s-a potrivit mai bine: în preajma Sfintelor Sărbători ale Paștelui. Într-adevăr, retragerea Regresului (că „Progresul” îi zicea înainte de recesiune!) ne plasează în pole position, de fapt chiar pentru că putem spune că am rămas în B, cu condiția să păstrăm distanța față de singura echipă aflată sub noi, în momentul de față, Știința Bacău. Dar, atenție!, dacă ăsta ne va rămâne drept obiectiv, adică să fim doar o idee mai deștepți decât proștii proștilor, s-ar putea să avem surprize neplăcute. Așa că mai înțelept zic eu că ar fi să ne prefacem că alde Progresul n-a dispărut, și să ne concentrăm la a mai depăși încă una, eventual chiar mai multe dintre echipele aflate deasupra. Un prim pas, cum ziceam și alaltăieri, poate fi făcut chiar în etapa de poimâine. Ce-o fi în meciul Sportul – Dinamo II chiar nu prea mai interesează, însă important e să câștigăm noi meciul cu Buftea. Ar fi nu un „balon de oxigen”, cum zice vorba clasică de lemn, ci o dovadă că echipa chiar e pe drumul cel bun. În fond, așa cum a mers până acum în retur, s-ar putea să nu fie nevoie de schimbarea obiectivului pentru ediția următoare și chiar să ne batem la promovare, cum era planul de perspectivă elaborat anul trecut.
Dacă tot vorbeam de izbăvirea noastră, a sucevenilor, să sperăm că Domnul se va îndura o dată în plus și, chiar astăzi, ne va aduce Marea Izbăvire, adică lepădarea de Satana, ăl’ de are și la telefon și la plăcuța de înmatriculare a autoturismului numărul ăla. Eu zic că e o pură coincidență, ideea fiind că la barbut un 6-6 dă tot prostul, dar un dăștept cum e Nea(m prost) Piți poate oricând să facă din două zaruri trei și astfel să dea un 6-6-6, cu care mai mult ca sigur că i-a lăsat pe mulți colegi de pârnaie, pe vremuri, în fundul gol. Îi doresc din toată inima să facă la fel și cu viitorii colegi de celulă.