Marea îmbulzeală de vară

Nici nu s-a-ncheiat de tot sezonul fotbalistic, și iată că a început deja obișnuita zăpăceală legată de primenirea echipelor în cel mai pur stil românesc. Conform principiului că peștele de la cap se-npute, primii vizați într-un fotbal care pute în întregime sunt antrenorii. Motivele, de fapt pretextele, în cele mai multe cazuri, sunt de o fabuloasă diversitate, cel mai frecvent utilizate fiind „nu și-a îndeplinit obiectivul” (care!?!) și „a scăpat vestiarul din mână”, chestie absolut intraductibilă în româna obișnuită. Problema cu „vestiarul” o întâlnim de regulă la echipele unde transpirația pe teren e frecvent suplinită de cea din cluburile de dans ori acolo unde jucătorii pun de câte o răscoală, cel mai adesea justificată de neplata lor cu lunile, situație în care tot antrenorul pică de fraier, deși vinovat este, în mod evident, nesimțitul de patron. Care, desigur, îl va schimba pe antrenor fiindcă „a scăpat vestiarul din mână”, adică nu a avut puterea a a-i convinge pe jucători că ei sunt de fapt niște sclavi pe plantația patronului și că în loc să ceară bani, ar trebui să aducă ei de acasă numai fiindcă li se oferă șansa de a juca sub tricoul ăla. Criteriul performanței nu funcționează nicicum: ăia care au ratat podiumul sunt înlocuiți tocmai de asta. Ăia care au prins Europa League, că de ce n-au ajuns în Champions’ League. Ăia de la mijloc că de ce nu-s mai sus, ăia de la limita retrogradării fiindcă le-au dat palpitații patronilor și suporterilor. Cazurile extreme sunt la poli: amintiți-vă cum CFR Cluj l-a gonit anul trecut pe antrenorul care-i adusese titlul, dar și cum ăia care-și retrogradează echipele sunt de regulă păstrați! De ce? Simplu: fiindcă nu mai au tupeu să mârâie după banii care li se cuvin. Prin această prismă, se vede clar că zilele lui Mandorlini sunt numărate, că Stoichiță poate să-și facă valiza, că Marius Lăcătuș, după prima realizare mai acătării, anunță că se haiducește prin Spania la ordinul Marianei, dragostea lui, că Țânțaru’ e ca și cărat și că în locul lui (apără, Doamne!) reîncepe hora care, de vreo 500 de campionate încoace, îi are ca protagoniști pe Flocea, Săpăligă, Puriu’ și Fălcosu’, maestru de ceremonii fiind inexpugnabilul și inepuizabilul Procuroru’ care veghează din „off” (și aoleu!) ca echipa să fie lăsată să se pregătească pentru… chiar așa: pentru ce?!