Marea ghidușie: „salariul” virtual

Ca întotdeauna în pauzele de iarnă sau de vară, fotbalul nostru intră în rând cu cel din țările unde chiar se joacă fotbal (singura diferență fiind aceea că la noi… nu se joacă, nici măcar în plin sezon!), purtându-se discuții, tratative, negocieri legate de achiziția de jucători. Ascultându-i pe cei implicați, ai putea crede, cu condiția să n-ai habar despre ce-i vorba, că ăștia chiar se gândesc la titluri, performanțe, trofee naționale ori continentale. Aiurea! Tot ce au în cap este mult mai mărunt, în sens sportiv, și de-a dreptul grandios în ideea spălării de bani de toate culorile și duhorile. V-aș ruga, dacă vă amintiți, să-mi comunicați și mie un singur nume de fotbalist transferat în orice direcție, de oricare club, în legătură cu care să se știe exact prețul, durata contractului, salariul pe care urma să-l primească. Mai degrabă vă amintiți, ca și mine de altfel, de reclama mincinoasă, de „vopseaua” turnată pe ei, de comisioanele penale cerute de impresarii tot așa, în moț cu banda Becali, de diferențele așijderea dintre ce preț se știa la noi și cât plătiseră de fapt cumpărătorii etc. Cât privește salariile, iată că începe să se facă nițică lumină, o dată cu ipoteticul transfer al lui Wesley de la Vaslui la Steaua. Dincolo de bizara presiune a lui Porumboiu asupra lui Wesley (hai, ziceți-o și p-asta: unde ați mai pomenit ca patronul să-și gonească jucătorul cel mai bun !?), aflăm niște chestii de-a dreptul interesante, cum ar fi aceea că salariul lui de 400.000 de euro nu-i chiar atât. Că, de fapt, e chiar atât, numai că e condiționat și de nu știu ce loc în clasament. Dacă n-ați înțeles, vă explic: ceea ce mi se prezintă drept salariu nu e salariu. Sau e, dar nu atât de mare. Atunci, cât e salariul? Fix… nu se știe! Se știe însă că 400.000 înseamnă ceva salariu plus bonusuri. Mai mari, desigur, decât salariul propriu-zis! Vorba-i: Wesley știe sau nu? Presupun că da. Mai bine decât el însă știe sigur Becali. Care i-ar da, acolo, vreo 180.000. Wesley zice că nu discută sub 400.000, și bine face. Iar Becali, care zice că-l vrea mort-copt în Ghencea, i-o vinde p-aia cu bonusurile (că nici el n-a fi mai fraier!) care l-ar putea urca până la 1 milion! Obișnuiți de-o viață cu alde Bănel, Neaga ori Răducanu, patronii noștri penali au ajuns să-i creadă proști pe toți. Mai vine însă câte-un Wesley care nu cunoaște traducerea expresiei „a pune botul”. Este și asta o explicație a faptului că nici un fotbalist cu adevărat mare n-a ajuns până acum în România, nici măcar în prag de pensie. Și nici un va ajunge vreunul. Niciodată.