Marcela Larionescu sau măiestria de-a „bate” firul în urzeala texturii

La Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava au poposit lin și spectacular, decupate parcă din peisajul unduitor și împădurit al Obcinilor Bucovinei, tapiseriile încărcate de inerții tacite și rezonanțe de descîntec matricial ale Marcelei Larionescu. Galeria cu numele maestrului secular n-a găzduit încă o desfășurare expozițională exclusiv de tapiserie, iar faptul că breasla artistică suceveană a rezervat un interval de expunere pentru artista din Rădăuți este, cu siguranță, un semn de prețuire pentru creațiile în care, așa cum remarca apusul critic Aurel Leon, „Marcela Larionescu își desfășoară simplu și franc tema de fond, adică aforismul tradus într-o expresie concisă ce amintește finețea dialipticii asiriene”. Iar invitația aceasta, de a dezvălui și publicului sucevean rodul măiestriei sale de-a „bate” firul în urzeala texturii, însăilînd forme și culori de catapetesme bucovinene, a venit ca urmare a unei manifestări organizate la galeria rădăuțeană, cînd, cu prilejul sărbătoririi Zilelor Municipiului, artista s-a înfrățit pe simeze cu doi colegi de generație, sculptorul Ion Maftei și pictorul Eugen Mircea, cu care a expus împreună într-un trio armonic și partenerial. Spuneam atunci că Marcela Larionescu, care aparține zodiei imprevizibile și tenace a Racului, prezenta publicului o suită de lucrări cu suprafețe structurate omogen și cu unitate ritmică de tratare, atît în ansamblu, cît și în detalii, că făcea dovada unei depline stăpîniri a artei fibrelor, încercînd totodată o reîntoarcere către legitățile meșteșugului. Cum remarca odinioară același Aurel Leon într-un comentariu seducător, Marcela Larionescu „a reușit piese de adevărată pictură a texturii dense, în tehnica scoarțelor, dar strunîndu-și paleta și obținînd nuanțe de mare subtilitate, similare celor elaborate în atelierul culorilor de apă”. Și fiindcă veni vorba despre apă, izvorul susurător cu apă limpede din munții Bucovinei, fremătător și pornit năvalnic către vale ca pîrău, ca rîu cu debitul înmulțit de alte izvoare, a ajuns pînă-n mare. Am înțeles acum de ce „Marina” aceea de mari dimensiuni, o imensă cortină albastră din sfoară de Manilla punctată pe alocuri cu cochilii de scoici, prezentată în expoziția de la Rădăuți sub un generic care (la prima vedere) o făcea redundantă cu restul lucrărilor („Bucovina – impresii inedite”) își avea rostul ei cum îl are și aici la Suceava. La Suceava, unde i s-a alăturat „Marina II”, mai modestă ca dimensiune și cu scoici prinse în textura „valurilor” Mediteranei. Așa că, unduirilor cu verzi plaiuri de obcini și șirurilor de flori însăilate pe fragmente de cîmpuri decupate secund li s-au alăturat șerpuitoare fire țesute în „valuri” de mare. Sub semnul său zodiacal stăpînit de magia Lunii, Marcela Larionescu își trădează înclinația către visare.