Selecționerul Argentinei, Diego Maradona, i-a transmis fostulului președinte al Cubei Fidel Castro un mesaj în care îl anunță că îl iubește și că va fi încântat să îl întâlnească în timpul vizitei pe care o va efectua, în următoarea lună, în Cuba, a anunțat site-ul Cubadebate, citat de AFP.
„Spuneți-i lui Fidel că îl iubesc”, a cerut Maradona, prin intermediul unui mesaj postat pe un site unde sunt publicate articole ale fostului președinte cubanez, retras din funcție din motive medicale.
Maradona, care se află în Venezuela onorând invitația președintelui Hugo Chavez, va merge în Cuba peste 30 de zile și va fi încântat să îl revadă pe Fidel, conform sursei citate.
Maradona are o relație specială cu Fidel Castro, de la prima sa vizită în Cuba, în 1987, subliniază site-ul menționat.