PE MARILE ECRANE

Maradona, glorie și decădere



Maradona, glorie și decădere
Maradona, glorie și decădere

Ascensiunea și decăderea geniului fotbalului argentinian, Diego Armando Maradona, reprezintă subiectul unui film biografic, „Maradona, mâna lui Dumnezeu” (Maradona La Mano De Dios), care va rula, începând de vineri, în cinematografele din Italia, informează AFP. Filmul, realizat de cineastul italian Marco Risi, are ca subiect viața lui Maradona, de la debutul său în fotbal, la mijlocul anilor ’70, până în zilele noastre. Risi nu și-a propus însă să abordeze în detaliu problemele pe care le-a avut Maradona cu drogurile sau contactele fotbalistului cu Camorra (mafia din Napoli) în perioada când juca la formația din orașul italian. Cineastul și-a motivat opțiunea prin faptul că nu a vrut să facă „un film cu greutate”, care să stârnească multe controverse. „Este adevărat că Maradona a consumat cocaină, dar nu avea o funcție în vreun guvern”, a declarat, luni, cineastul, citat de agenția Ansa. În privința golului marcat de cu mâna de Maradona în meciul cu Anglia, din sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 1986, Marco Risi consideră că acesta a fost „un gest artistic”. „Maradona a fost un geniu care, de-a lungul vieții, nu și-a făcut rău decât lui însuși”, a adăugat Risi. Rolul fotbalistului argentinian este jucat de actorul Marco Leonardi, născut în 1971. Coproducătorul lungmetrajului, Elide Melli, a afirmat, luni, că „Maradona La Mano De Dios” va candida pentru participarea la ediția viitoare a Festivalului de la Cannes.



Recomandări

„Câmpulung Film Fest 10”, ediție aniversară, cu un program extins, plin de proiecții, expoziții, spectacole și invitați-surpriză

„Câmpulung Film Fest 10”, ediție aniversară, cu un program extins, plin de proiecții, expoziții, spectacole și invitați-surpriză
„Câmpulung Film Fest 10”, ediție aniversară, cu un program extins, plin de proiecții, expoziții, spectacole și invitați-surpriză