Începutul de an școlar a fost un prilej bun pentru absolvenții acestei promoții de liceu să „scape” de manualele nefolositoare de acum și să ia și bani pe acestea.
Ideea de a organiza un târg al manualelor second-hand la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava a fost binevenită printre absolvenții de liceu și printre elevii de clasele a XI-a și a XII-a. Pe de o parte, absolvenții de liceu și-au recuperat o parte din banii investiți cu ani în urmă pe manualele școlare, întrucât începând cu clasa a XI-a acestea nu mai sunt gratuite, iar pe de altă parte, elevii din ultimii doi ani de liceu au posibilitatea să-și achiziționeze cărțile necesare la prețuri mult mai mici decât în librării.
Zeci de elevi s-au adunat joi în aula Colegiului Național „Petru Rareș”, unde, între orele 12:00 și 14:00, s-au amenajat adevărate standuri pentru vânzătorii de manuale la mâna a doua.
Prețurile cărților au variat, în funcție de vechimea acestora și de gradul de uzură, însă absolvenții au spus că au fost mult mai mici decât prețul manualelor din librării.
„Am vândut manuale din clasa a XI-a și a XII-a. Nu mai am nevoie de ele și le-am dat colegilor mai mici. Eu mi-am recuperat o parte din bani, iar ei le-au cumpărat mai ieftin decât le-ar fi luat din librărie. Am făcut aproximativ 70 de lei din vânzarea manualelor și sunt mulțumită”, a declarat Ewa Feher, absolventă a Colegiului Național „Petru Rareș”, promoția 2010.
Și Robert Sandu, absolvent de liceu al aceleiași promoții, a fost cu manualele la târg și este mulțumit de încasările pe care le-a avut în două ore.
Elevii din ultimii doi ani de liceu sunt mulțumiți de economiile făcute prin achiziționarea manualelor la mâna a doua. „Pentru un manual nou, dar din anii anteriori, am plătit 13-14 lei, în funcție de disciplină, iar pe un manual mai uzat am dat 10 lei. Oricum este mai ieftin, la jumătate de preț, față de librării”, a declarat una dintre elevele participante la târgul de manuale.
Dacă au optat pentru achiziționarea unui manual foto-copiat, elevii au avut de scos din buzunar și mai puțini bani, pentru un astfel de exemplar plătind doar câte cinci lei.