Mântuirea – „Înțelepciunea, smerenia, viața, lumina cea veșnică, totul există în Dumnezeu”

Viața lumii se desfășoară în jurul unor plăceri omenești, iar viața duhovnicească este neglijată. Trebuie să inversăm această stare de lucruri, să punem viața duhovnicească în centrul vieții noastre. Înțelepciunea lumii nu poate să salveze umanitatea. Parlamentele, guvernele, organizațiile complexe ale statelor contemporane celor mai avansate sunt neputincioase. Umanitatea suferă neîncetat. Singura ieșire este de a găsi în noi înțelepciunea, hotărârea de a nu mai trăi după principiile acestei lumi, ci de a urma pe Hristos. Cum putem să ne aflăm calea? După Evanghelie, Hristos este calea noastră. Important este să avem conștiința că Hristos este Dumnezeu. Cel ce Îl iubește va fi veșnic aproape de El, acolo unde este. Unde este sufletul nostru? Trebuie să ni-l închipuim pe Dumnezeu ca Om dacă vrem să fim cu Hristos, cu Logosul divin în care Tatăl a revărsat tot ceea ce este din veșnicie. Dacă îl considerăm ca Dumnezeu, este un Dumnezeu desăvârșit. Dacă Îl vedem ca om, este un Om desăvârșit. Înțelepciunea, smerenia, viața, lumina cea veșnică, totul există în El. În viața noastră fiecare pas este cu neputință de despărțit de dogmele fundamentale ale credinței noastre.
Ce este mântuirea? Moartea trupului nostru, este ea condiția trecerii în Împărăția lui Hristos? Cum putem să întărim în noi voința de a trăi după poruncile lui Hristos, după Sfântul Duh?
Un singur lucru este important: să păstrăm intensitatea rugăciunii și a pocăinței. Atunci moartea nu va fi o piedică, ci o trecere spre Împărăția pentru care vom fi pregătiți prin Împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, prin rugăciune și chemarea numelui Său: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi și lumea Ta. Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie”. Ce semnifică această ultimă frază din Simbolul de credință? Nu putem accepta ideea veșniciei decât dacă aceasta pătrunde deja în viața noastră. Dumnezeu n-a creat moartea. Dacă Dumnezeu, cum o spune Hristos, este Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacob, înseamnă că aceștia nu sunt morți. Pentru Dumnezeu, toți sunt vii. Aceștia, în sens etimologic, înseamnă „lipsă de grijă pentru mântuire”. Oamenii au devenit indiferenți față de mântuirea lor. Ei nu caută viața în Dumnezeu, ci se mărginesc la formele de viața trupească, la nevoile zilnice, la plăcerile lumii și la faptele de rutină. Cu toate acestea, Dumnezeu ne-a creat din nimic, după chipul Absolutului și asemănarea Sa. Dacă această revelație este adevărată, absența grijii pentru mântuire nu este altceva decât moartea sufletului. Deznădejdea este pierderea conștiinței că Dumnezeu dorește să ne dăruiască viața veșnică. Lumea trăiește în deznădejde. Oamenii s-au condamnat la moarte ei înșiși. Trebuie să luptăm „corp la corp” împotriva păcatului.