Mii de croați au participat sâmbătă, 24.03.2018, la un protest în capitala Zagreb împotriva Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (cunoscută și sub numele de Convenția de la Istanbul), după ce guvernul a trimis parlamentului spre ratificare acest document, criticat pentru că ar amenința valorile tradiționale prin favorizarea căsătoriilor homosexuale și acceptarea unui așa-numit al treilea gen, relatează agențiile AFP, Reuters și EFE.
Peste 10.000 de persoane, conform website-ului local de știri Index, sau 70.000, potrivit organizatorilor, au participat la un marș în centrul capitalei Croației. Protestatarii au dorit să atragă atenția asupra faptului că, dincolo de ideea normală a prevenirii violenței domestice, respectiva convenție promovată de Consiliul Europei introduce conceptul unui al treilea gen, anulează diferența dintre sexe, sprijină căsătoriile între homosexuali și promovează idei contrare tradiției creștine a Croației, țară majoritar catolică.
„Este evident că această convenție nu va ajuta mai mult femeile victime ale violenței”, în schimb, sub ’vălul’ protecției femeii este introdusă ’într-o manieră nedemocratică, incorectă și parșivă’ ideologia de gen în legi și în societate, explică pentru agenția EFE unul dintre organizatorii protestului, membru al platformei civice denumite „Croația împotriva Convenției de la Istanbul”.
Această platformă a convocat manifestația de sâmbătă pentru a protesta împotriva deciziei guvernului de dreapta condus de premierul Andrej Plenkovic de a trimite această convenție parlamentului spre ratificare.
Convenția de la Istanbul a fost până în prezent ratificată de 17 țări membre ale Uniunii Europene, inclusiv de România (în luna mai 2016).
La începutul lunii martie, guvernul bulgar condus de Boiko Borisov a retras această convenție de la ratificare, după ce partenerul său de coaliție, partidul Patrioții Uniți, precum și Partidul Socialist, principala formațiune de opoziție, au anunțat că nu o sprijină.
Atât formațiunea Patrioții Uniți, cât și Biserica au atenționat că ratificarea documentului va încuraja căsătoriile între homosexuali și va permite acceptarea unui al treilea gen. La rândul său, președintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat că unele părți ale acelei convenții merg împotriva sistemului de valori al societății bulgare.
(Agerpres)