Ziua Culturii

Manifestări de omagiere a lui Mihai Eminescu, la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”

Manifestări de omagiere a lui Mihai Eminescu, la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”
Manifestări de omagiere a lui Mihai Eminescu, la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”

Sub patronajul Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina (SCLRB), reprezentanții Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți au organizat, pe 15 ianuarie, manifestări de omagiere a lui Mihai Eminescu, la cea de-a 164-a aniversare. Amfitrioana acestui eveniment, Carmen Andronachi, președinte al SCLRB și director al Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, a deschis manifestările cu un mesaj extrem de convingător asupra a ceea ce este și trebuie să fie scriitorul Mihai Eminescu, și anume „cel mai de preț bun al nostru, al românilor” și care depășește orice graniță și orice denigrare, fiind mereu actual în ochii noștri, prin bucuriile pe care le prilejuiește generațiilor de cititori aflați în căutarea frumosului și a adevărului. Părintele Nicolae Vârtea, după ce a deschis manifestarea cu o slujbă adresată atât elevilor cât și dascălilor, le-a vorbit invitaților despre legătura poetului cu neamul și implicit cu tradiția ortodoxă, atât de contestată de-a lungul timpului.
De ce omagierea lui Eminescu la Rădăuți?
Profesorul Petru Bejinariu, vicepreședintele SCLRB, a transmis un mesaj din partea academicianului și eminescologului Dumitru Vatamaniuc, prin care acesta clarifică faptul că Eminescu nu a devenit un mit, chestiune secundară de altfel, ci ne însoțește de mai multe generații în devenirea noastră ca popor sau, mai mult, ca personalități individualizate.
Ineditul a venit din partea ing. Mircea Irimescu, care a adus în atenție motivul pentru care manifestarea din data de 15 ianuarie 2014 trebuia să se desfășoare la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, și anume că „prima comemorare a poetului național s-a desfășurat aici, la doar șapte luni după moartea poetului, în contextul în care, în Bucovina aflată sub dominație austriacă, nici măcar nu se țineau cursuri în limba română”.
Jurnalistica lui Mihai Eminescu
Prof. Beatrice Beceru, de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, ne-a spus că tot pe 15 ianuarie, profesorul Luca Bejenariu a susținut o comunicare în care a evidențiat faptul că Eminescu nu este doar „poetul național”, „luceafărul literaturii”, ci și un făuritor al limbii române. Jurnalistica lui Mihai Eminescu a fost trecută în revistă de prof. Angela Sehlanec. Jurnalistul Eminescu, după cum a remarcat profesorul, nu a iertat nici politicianul, nici demagogul ci, mai mult, a fost interesat până la sacrificiu de interesul național. Lecțiile „predate” de jurnalist pot fi și acum urmate de generațiile actuale printr-o creștere nu doar culturală, ci și morală.
Excursul prin iconografia românească a fost realizat de prof. Sextilia Crăciun și de prof. Ilie Romaniuc de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Rădăuți. Unele răspunsuri despre moartea poetului au fost oferite de prof. univ. dr. Nicolai Pomohaci, președintele SCLRB, filiala București. Nici domeniul filatelic care îl include pe Mihai Eminescu nu a fost neglijat, prof. Gheorghe Dolinski a ținut să prezinte o colecție de mărci poștale cu imaginea poetului începând de la primele editări și până la cele mai rare, formele grafice sau picturile făcute de artiști plastici.
Muzică, poezie, pictură
În finalul comunicărilor, directorul Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, profesoara Carmen Andronachi, a prezentat volumele: Dumitru Vatamaniuc – „Mihai Eminescu – în ediții integrale” și Mihai Cimpoi – „Eminescu, Dicționar Enciclopedic”.
Ultima parte a manifestării a debutat sub numele „Stelele nasc umezi pe bolta senină”, deschisă de corul Școlii „Mihai Eminescu” Rădăuți, coordonat de prof. Mirela Herghelegiu. Sub îndrumarea catedrei de limba și literatura română de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, mai mulți elevi au recitat, creat sau pictat „în culori” eminesciene. De asemenea, elevii Ionuț Constantin Coroamă, Ecaterina Lungoci și Oana Antemie, sub bagheta prof. Laurian Abalașei, au încântat publicul cu vocea, pianul sau flautul.

Recomandări

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională