Primul mandat al președintelui Traian Băsescu a fost caracterizat de conflicte cu clasa politică, cu instituțiile, cu presa și mogulii, cu oligarhii și cu corupția, șeful statului declarându-se mereu alături de popor în lupta cu „structurile”, „oligarhii”, „mogulii” și „zoaiele” din politică.
Cu toate că s-a înregistrat creștere economică și România a aderat la UE, mulți analiști au susținut că țara nu și-a valorizat la maximum potențialul de dezvoltare. Concepte precum refoma, dezvoltarea, integrarea și lupta împotriva corupției au devenit goale de conținut, într-un context în care șeful statului a identificat și a definit mare parte din problemele țării, dar nu a generat voința politică pentru rezolvarea lor.
Biografia politică a lui Traian Băsescu relevă un om politic de succes, popular, dar specializat în crize. Băsescu s-a născut la 4 noiembrie 1951, în Basarabi, județul Constanța și în 1976 a absolvit Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”. Între 1976 și 1981 a fost ofiter maritim pe nave de mare tonaj la NAVROM Constanța, între 1981 și 1987 a fost căpitan de cursă lungă, comandant al navelor Argeș, Crișana și Biruința – nava amiral a Flotei Comerciale Române.
Actualul președinte a fost, între 1987 și 1989, director general al Inspectoratului de Stat al Navigației Civile din Ministerul Transporturilor iar între 1990 și 1991, subsecretar de stat, șef al Departamentului Transporturi Navale. Băsescu a fost ministru al Transporturilor între 1991 și 1992, în guvernele conduse de Petre Roman și de Theodor Stolojan, și între anii 1996 și 2000, în cabinetele Victor Ciorbea, Radu Vasile și Mugur Isărescu.
În august 1994 a fost ales președinte al Organizației municipale București a PD. El a fost deputat de Vaslui, ales la 27 septembrie 1992 pe lista FSN, fiind vicepreședinte al Comisiei Industrii și Servicii a Camerei Deputaților. Băsescu demisionat din Camera Deputaților, motivând decizia de a renunța la imunitatea parlamentară prin dorința de a se pune la dispoziția organismelor statului în vederea clarificării acuzațiilor de implicare în vânzarea păguboasă pentru statul român a flotei maritime. Între iulie și noiembrie 1996 a fost director coordonator al campaniei electorale a lui Petre Roman, candidatul USD la funcția de președinte al României. La 3 noiembrie a fost reales deputat de Vaslui pe listele USD, din partea PD.
Băsescu a dovedit, pe tot parcursul carierei sale politice, că este un specialist și, mai ales, un declanșator al crizelor politice, pe care a știut mereu să le gestioneze în favoarea sa. La sfârșitul anului 1997, cu un interviu apărut în cotidianul „Evenimentul Zilei” și acordat ziaristului Claudiu Săftoiu, viitor consilier prezidențial și șef la SIE, Băsescu a declanșat o criză politică care a durat patru luni și s-a soldat cu căderea Cabinetului Victor Ciorbea.
Trei ani mai târziu a câștigat Primăria Capitalei, deși înscrierea sa în cursa electorală a fost târzie. A beneficiat de o campanie extrem de eficientă, care l-a adus în postul de edil-șef și i-a consacrat imaginea de politician ieșit din tipar. Din 2000 până în 2004 a fost primar general al Municipiului București. Băsescu a fost președinte al Organizației București a PD între 2000 și 2001, an în care a devenit președinte al acestui partid. În 2001, la un an după succesul electoral din București, l-a înfrânt pe Petre Roman, care pierduse mult din popularitate, în cursa pentru șefia Partidului Democrat. Anterior declarase că nu îl va concura pe Roman și că nu își dorește funcția pe care acesta o deținea. El a fost președinte al PDL până la 18 decembrie 2004. Între 2003 și 2004 a fost co-președinte, alături de Theodor Stolojan și, ulterior, de Călin Popescu Tăriceanu, al Alianței DA, formată din PNL și PD.
În timp, Băsescu a devenit principala voce de opoziție anti-PSD, secondat de Theodor Stolojan, la acea vreme, președinte al PNL. În 2004, Băsescu a fost reales primar al Capitalei, după ce le ceruse și primise de la bucureșteni un Consiliu majoritar PD. El a promis locuitorilor Capitalei că nu va renunța la post pentru a candida funcția supremă în stat, dar în octombrie 2004 l-a înlocuit în cursa pentru Cotroceni pe Theodor Stolojan, candidatul Alianței PNL-PD la Președinție.
Motivele reale ale retragerii lui Stolojan din cursa prezidențială nu au fost niciodată suficient lămurite. Băsescu a susținut că PSD ar fi încercat să îl șantajeze pe Stolojan și că presiunea l-a făcut pe acesta să cedeze fizic, dar nu a explicat niciodată în ce a constat respectivul șantaj.
Băsescu l-a învins în cursa prezidențială, în decembrie 2004, pe contracandidatul său Adrian Năstase, lider PSD și fost premier. Băsescu a primit în cel de-al doilea tur al prezidențialelor 51,23% din voturi, iar Adrian Năstase, 48,77%. Președintele l-a numit premier pe Călin Popescu Tăriceanu, cu care apoi, timp de patru ani, s-a aflat în conflict. Din decembrie 2008, premier a fost Emil Boc, unul dintre politicienii devotați total lui Băsescu.
Relația dintre președinte și Guvern a fost, în primii patru ani ai mandatului lui Băsescu, o luptă politică epuizantă și ineficientă, în urma căreia România nu a avut nimic de câștigat. Băsescu l-a criticat în multe ocazii pe premierul Călin Popescu Tăriceanu, ajungând să declare că regretă numirea acestuia în fruntea Guvernului. Scandalul a pornit de la refuzul lui Tăriceanu privind declanșarea în 2005, a alegerilor anticipate. După ce din Executiv nu au mai făcut parte PC și PDL, criticile lui Băsescu la adresa acestei instituții s-au accentuat.
Disputele și acuzele au evoluat însă pe fondul unei creșteri economice evidente, deși bazată în mare parte pe consum. Guvernul a intrat în jocul politic anti-Băsescu, ceea ce, surprinzător pentru unii, i-a permis să reziste la 30 moțiuni și l-a ținut pe Tăriceanu premier pe o perioadă comparativă cu mandatele lui Năstase și Văcăroiu. La final, majoritatea ziariștilor și analiștilor susțineau că Tăriceanu, care inițial nu fusese creditat cu mari șanse, a reușit să îi reziste cu brio lui Băsescu. Președintele a spus de multe ori că nu poate colabora cu un Guvern care nu acționează în interesul românilor, ci în interesul unor oameni de afaceri.
Plecând de la premisa că Guvernul este o frână în calea modernizării statului, iar Parlamentul este locul unde se ascund cei certați cu justiția și unde se fac legi pentru interese private, Băsescu a înființat comisii prezidențiale care să întocmească rapoarte și să propună soluții de îmbunătățire a Constituției, a Educației, Agriculturii, Sănătății Publice, situației Patrimoniului și situației demografice. Cu toate acestea, nu a reușit să coaguleze voința politică necesară punerii în practică a recomandărilor membrilor acestor comisii, poate cu excepția domeniului Educației, unde a fost elaborat și asumat în Parlament un pachet de legi pentru reforma învățământului.
De asemenea, Băsescu a înființat o comisie condusă de Vladimir Tismăneanu, aceasta întocmind un raport despre perioada comunistă din România. Pe baza acestui document, Băsescu a condamnat, în decembrie 2006, în Parlament, regimul comunist din România ca fiind ilegitim și criminal, un gest care până în prezent are doar consecințe simbolice. Demersul președintelui a fost însă criticat aspru de adversarii săi politici. Băsescu a susținut că din acestă cauză a fost pusă la cale, în 2007, suspendarea sa din funcție. Adversarii săi politici au susținut însă că Băsescu, prin numeroase gesturi și atitudini publice în relația cu instituțiile statului, a încălcat Constituția. Șeful statului a fost suspendat din funcție prin votul a 322 de parlamentari, în primăvara anului 2007, dar s-a reîntors în funcție după o lună, în urma unui referendum.
De la acel moment, orice idee de parteneriat între președinte și Parlament a fost exclusă. Băsescu a propus, de atunci, două referendumuri care vizau Legislativul – unul pentru introducerea uninominalului și altul pentru reducerea numărului de Parlamentari și trecerea la unicameralism. Primul nu a fost validat, dar uninominalul a fost până la urmă introdus, iar cel referitor la unicameralism și reducerea numărului de parlamentari a beneficiat de sprijin popular, rămând de văzut dacă voința celor care și-au exprimat opțiunea va fi pusă în practică.
Băsescu a avut o relație tensionată cu clasa politică, ajungând să spună, la un moment dat, că o vede ca pe niște „zoaie”. El a purtat un război permanent cu adversarii săi, ajungând să vorbească în cazul lui Ion Iliescu de încercare de lovitură de stat la suspendarea președintelui și de genocid în cazul Revoluției și mineriadelor. De asemenea, el l-a atacat constant pe Viorel Hrebenciuc, ajungând să spună despre acesta că este „un șobolan rozaliu” și că „boala este mai bună decât Hrebenciuc”. Pe Tăriceanu l-a acuzat că a trădat alianța cu șeful statului, că minte, că este incompetent și că a condus un Guvern în care au existat miniștri incompetenți, nesimțiți și chiar mafioți. Despre Mircea Geoană, cel care avea să-i fie contracandidat în 2009, a spus că este „așa cum l-a caracterizat Ion Iliescu”, adică prostănac. De asemenea, Băsescu i-a acuzat pe CV Tudor și pe Marko Bela că „s-au pupat pe gură” la suspendarea președintelui.
Bineînțeles, Traian Băsescu nu a fost în toate cazurile declanșatorul acestor atacuri, adversarii săi politici având deseori atitudini pe măsură. În acest climat politic însă, instituțiile au părut mereu blocate de crize politice și de scandal. Un exemplu poate fi chiar faptul că președintele nu a avut mare succes, în timpul mandatului său, în rolul constituțional de mediator. Majoritatea consultărilor politice de la Cotroceni nu au degajat soluții la problemele discutate, ci au fost, mai degrabă, declanșatoare de noi dispute și crize. Pe de altă parte, singurul partid care a fost perceput ca susținător constant și chiar supus al președintelui a fost PD, devenit PDL. Democrat-liberalii au fost criticați, uneori, pentru atitudinea față de cel pe care, voci din acel partid l-au numit „Zeus”.
„Sunt perfect”, s-a caracterizat la un moment dat, mai în glumă mai în serios, Traian Băsescu, dar stilul „one man show” care l-a consacrat și care i-a adus victorii politice s-a dovedit nepotrivit pentru un șef de stat în accepțiunea clasică a termenului. În campania electorală din 2009, Băsescu și-a reconsiderat calitățile, spunând că nu este perfect și că a greșit de câteva ori, dar nu intenționat și fără să afecteze interesele românilor.
Traian Băsescu a atacat și a jignit cu sârg jurnaliștii și trusturile de presă timp de cinci ani, deși s-a declarat mereu un apărător al libertății presei, ajungând ca, în 2009, ziarele, televiziunile și mogulii mass-media să fie principalul subiect de campanie pentru un nou mandat la Cotroceni. Au rămas celebre admonestările „găozar”, „păsărică”, „țigancă împuțită”, adresate de șeful statului unor ziariști, în timpul mandatului.
Atacurile constante ale președintelui la adresa presei, jurnaliștilor, analiștilor, „mogulilor” au atras reacții ostile din partea unei părți a breslei. În același timp, au existat jurnaliști și publicații care l-au susținut pe Băsescu, uneori pe tonuri foarte vehemente, împrumutând vizbil din exprimările acestuia. Se pare însă că tonul și exprimările folosite de Băsescu în relația cu ziariștii nu au fost sancționate de electorat. Nu a existat o indignare populară vizibilă, iar Băsescu și partidul care îl susține au obținut, cu ocazia diverselor alegeri și referendumuri din ultimii ani, scoruri electorale foarte bune. Mulți români consideră, probabil, că jurnaliștii exagerează în relatările lor și că, nu de puține ori, își merită soarta atunci când șeful statului li se adresează cu formule gen „păsărică”, „găozar”, „țigancă împuțită”.
Politica externă în mandatul lui Traian Băsescu a fost una dintre puținele direcții constante ale României, finalizându-se cu succes obiectivul intrării în UE. Cu toate acestea, nu au lipsit declarațiile șocante ale președintelui, cum ar fi cele legate de Rusia, pe care șeful statului a acuzat-o că folosește monopolul resurselor energetice ca mijloc de presiune politică. El a spus că Marea Neagră este tratată de Moscova ca un lac rusesc și nu s-a ferit să-l atace, în ultima zi de campanie electorală din 2009, pe ambasadorul rus pentru o serie de declarații la adresa României.
Pe de altă parte, de-a lungul mandatului lui Băsescu au existat momente negative din punct de vedere extern, cum ar fi scandalurile legate de românii din Italia și Spania. Totodată, se poate constata o ineficiență în relația cu Statele Unite – care nu ține însă doar dre șeful statului – dat fiind că, în ciuda parteneriatului strategic bilateral și a mult-lăudatei prietenii în NATO, încă impun vize României. Un alt moment de menționat ar fi și faptul că președintele Băsescu l-a acuzat, în 2009, pe președintele Ungariei că încalcă, prin declarații oficiale, Constituția României.
Relațiile dintre președintele-jucător și responsabilii Justiției au fost, timp de cinci ani, anevoiase și tensionate, totul în numele independeței și luptei anticorupție. Rezultatul, din păcate, e unul dezamăgitor: niciun mare corupt nu este după gratii.
În decembrie 2004 independența Justiției și lupta împotriva corupției erau teme principale de campanie. Cei care aspirau la putere promiteau rezolvarea cazurilor de mare corupție și se jurau că Justiția va fi liberă. La acel moment, sistemul judiciar aștepta intrarea în vigoare a codurilor penal și de procedură penală și era excedat de numărul de dosare. Comisia Europeană monitoriza România, iar ministrul Justiției, proaspăt numit, vroia schimbarea procurorilor șefi pentru a începe lupta anticorupție la nivel înalt.
După cinci ani – timp în care președintele nu și-a schimbat atitudinea din campanie, iar la conducerea Ministerului Justiției s-au succedat Monica Mocovei, Tudor Chiuariu, Teodor Meleșcanu și Cătălin Predoiu, – sistemul judiciar așteaptă încă intrarea în vigoare a codurilor și suplimentarea numărului de magistrați pentru a face față volumului de dosare înregistrate. De asemenea, ridicarea monitorizării de pe justiție de către oficialii europeni și independența sunt încă deziderate ale unui domeniu care este perceput tot ca ineficient, corupt și subordonat puterii politice.
Băsescu a făcut o serie de gafe în declarațiile referitoare la criza economică începută în 2008. La început a negat-o, persistând multă vreme în greșeală și admițând apoi că a fost indus în eroare de analize ale insituțiilor internaționale și de lipsa informațiilor care ar fi trebuit să-i parvină de la Guvern. Pe 27 noiembrie 2008, Băsescu spunea că România va arăta în 2009 „mult mai bine” decât alte țări afectate de criza economică și nu va avea o creștere economică negativă, ci una de 3-4,5 la sută. „Vă asigur că instituțiile statului au capacitatea de a face ca 2009 să fie un an în care să trăim mai bine”, le spunea Băsescu celor prezenți în Piața Sfatului din Brașov, la Revelionul 2008-2009.
La începutul lui 2009, s-a pus problema unui împrumut extern, iar Băsescu a respins ideea implicării FMI. El spunea că „ultimul lucru pe care îl va face România” va fi să se împrumute la Fondul Monetar Internațional, apreciind că deficitul de cont curent se va putea acoperi din fonduri europene sau prin cooperare cu alte instituții. S-a dovedit însă că „ultimul lucru” a fost cel care s-a întâmplat. După ce a negat dimeniunea crizei și a efectelor acesteia, Băsescu a făcut, la începutul anului, câteva declarații șoc, susținând că este nevoie urgentă de trimiterea în șomaj a unui „mare număr” de funcționari din aparatul de stat, care sunt „inutili”, el menționând, în acest context, un procent de 20% și precizând că Guvernul trebuie să se grăbească în acest sens. De asemenea, el a menționat necesitatea înghețării salariilor, ceea ce a produs multe nemulțumiri în rândul angajaților de la stat.
Privind retrospectiv, se poate spune că președintele Băsescu s-a dovedit neinspirat în alegerea oamenilor cu care urma să facă echipă. O dovadă sunt chiar propriile declarații despre desemnarea premierului. Băsescu spunea, în 2006, că regretă că l-a desemnat pe Călin Popescu Tăriceanu premier, pentru că acesta a trădat parteneriatul cu șeful statului, preferându-l pe Dinu Patriciu. La formarea Guvernului în 2008, Băsescu spunea că speră să fie mai norocos în desemnarea șefului Guvernului. Inițial, el l-a desemnat pe Theodor Stolojan pentru acestă funcție, dar fostul președinte liberal și-a depus, după numai câteva zile, mandatul, fără a oferi, cel puțin public, o explicație satisfăcătoare. Băsescu s-a declarat „puțin dezamăgit” de gestul lui Stolojan.
Tot astfel, de-a lungul timpului s-a dovedit că Traian Băsescu a făcut alegeri neinspirate în echipa de consilieri, arătându-se dezamăgit fie de prestația unora dintre aceștia, fie de reproșurile altora la adresa sa. Ghinionul l-a urmărit încă de la începul mandatului când, din lipsă de oameni, Băsescu a trebuit să accepte plecarea lui Vasile Blaga de la Cotroceni la Ministerul de Interne. A urmat controversata numire a lui Constantin Degeratu, acuzat în presă de implicare în reprimarea Revoluției din decembrie 1989.
La începutul lui mai 2005, Andrei Pleșu a demisionat din funcția de consilier prezidențial pe probleme de politică externă, invocând motive personale. Mircea Dinescu, un fost susținător al lui Băsescu devenit contestatar în campania electorală, a afirmat apoi că plecarea lui Pleșu a survenit „unei nopți de ebrietate” a șefului statului, în timpul căreia Pleșu ar fi fost înjurat. Băsescu a adus-o la Cotroceni pe Elena Udrea, motivând că i s-a părut interesant ca, la Cotroceni, „pe lângă niște figuri acre să fie și o persoană care arată bine”. Afirmația președintelui a venit la scurt timp după ce Udrea declarase într-o emisiune că Norvegia are președinte.
În iunie 2005 s-a reluat șirul demisiilor de la Cotroceni. De data aceasta a plecat Stana Anghelescu, despre care s-a spus, la vremea aceea, că ar fi fost forțată chiar de Băsescu să facă acel gest, după ce s-a implicat pentru a-l ajuta pe soțul ei, patron al unei firme producătoare de țigări, în disputa cu Autoritatea Fiscală.
O demisie spectaculoasă de la Președinție a fost cea a Elenei Udrea, care a părăsit Palatul Cotroceni, cel puțin pe hârtie, la sfârșitul lunii octombrie. Nu însă fără scandal. Un scandal care a aruncat în aer relațiile dintre președinte și premier, pornind de la dezvăluirile ei despre telefonul dat de Tăriceanu procurorului general Ilie Botoș, în cazul Patriciu. Urmând cererea lui Băsescu de a-l informa despre imixtiunile politicului în justiție, Botoș l-a reclamat pe Tăriceanu la șeful statului, de față fiind, conform explicațiilor ulterioare ale președintelui, Elena Udrea. Trimisă fuga după Constituție și Codul Penal, Udrea nu a uitat totuși episodul telefonului, pe care l-a aruncat în presă, în condiții încă neelucidate, după ce a părăsit postul de consilier de stat.
Băsescu a fost părăsit și de Renate Weber, actualmente în tabăra liberală și critic al acțiunilor prezidențiale. Președintele s-a arătat, în câteva rânduri, dezamăgit de atitudinea fostului consilier.
Una dintre cele mai comentate plecări de la Cotroceni a fost însă cea a Adrianei Săftoiu, la scurt timp după ce soțul acesteia, Claudiu Stăftoiu, fusese schimbat de la șefia SIE din cauza unor declarații halucinante despre implicarea Serviciului în activități de interceptare. Adriana Săftoiu a negat orice legătură între gestul ei și plecarea lui Claudiu Săftoiu de la SIE și a invocat, politicos, motive personale. După o vreme, ea s-a înscris în PNL, devenind parlamentar al acestei formațiuni. Traian Băsescu declara, recent, că l-a numit pe Claudiu Săftoiu la șefia SIE pentru că așa ar fi vrut „suflețelul” Adrianei Săftoiu.
Nu în ultimul rând, trebuie menționat, vizavi de alegerile neinspirate ale președintelui în relația cu unii oameni, episodul în care șeful statului a apărut, în 2006, în compania lui Gigi Becali, într-un restaurant, sărbătorind o victorie a echipei Steaua. Traian Băsescu a stat alături de Becali toată noaptea, a ciocnit cupe cu șampanie în cinstea Stelei, iar la final s-a urcat în autoturism și a condus. Gestul președintelui a fost sancționat dur de opinia publică, iar Traian Băsescu a admis că a făcut o greșeală.
Președintele a fost acuzat, de asemenea, că are în spate oameni de afaceri cu interese de grup, exemple în acest sens fiind Costel Cășuneanu, Dorinel Umbrărescu, Puiu Popoviciu, Dorin Cocoș. De asemenea, ținte ale atacurilor adversarilor lui Băsescu au fost fiicele acestuia, Ioana – pentru modul în care a dobândit o casă într-un complex construit de Puiu Popoviciu – și Elena – pentru încăpățânarea nejustificată cu care a abordat cariera politică, ajungând europarlamentar în lipsa oricărei legitimități intelectuale sau profesionale, după cum susțineau critici săi.
Traian Băsescu a fost acuzat, mai ales după ce a devenit președinte, că ar fi fost racolat de Securitate în 1973, pe când era elev al Institutului de Marină, întocmindu-i-se dosar personal. Potrivit acestor acuzații, până la terminarea studiilor, în 1976, Băsescu ar fi fost colaborator al Direcției a IV-a de Contrainformații Militare. CNSAS nu a confimat aceste acuzații, iar Băsescu a susținut în permanență că la mijloc sunt doar atacuri politice. Potrivit acestuia, problema cu dosarul său de Securitate „este că nu există”. El a fost acuzat, în presă, de faptul că la Revoluție și-ar fi distrus dosarul de Securitate. La apariția unui articol în acest sens într-un ziar central, Băsescu i-a urat redactorului șef al publicației, Corina Drăgotescu, care avea probleme medicale, să-i dea Dumnezeu „atâta sănătate cât adevăr spune”.
Traian Băsescu a fost trimis în judecată în dosarul Flota pe 10 august 2004, cu câteva luni înainte de începerea campaniei electorale pentru Președinție. Dosarul, având 192 de volume, privea modul în care au fost înstrăinate 16 nave maritime românești în anii ’90, fiind inculpate 80 de persoane, inclusiv trei foști miniștri ai Transporturilor: Traian Băsescu, Paul Teodoru și Aurel Novac. Băsescu era acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fals intelectual și delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.
Băsescu susținea că nu a încălcat legea și că acuzațiile ce i se aduc în dosarul „Flota” reprezintă o încercare de discreditare a unui adversar politic înaintea alegerilor generale. El a respins, ulterior, într-o conferință, toate capetele de acuzare formulate la adresa sa de Parchetul Național Anticorupție.
În cazul Flota au existat mai multe expertize, ultima constatând, în ciuda verdictelor precedente, că inculpații nu au adus vreun prejudiciu statului român. De la acel moment, folosind concluziile acelei expertize, Băsescu și-a acuzat adversarii politici de atacuri nedrepte pe acest subiect.
Pe lângă dosarul Flota, a existat și subiectul casei din Mihăileanu despre care Băsescu a acceptat să vorbească abia după ce presa „ticăloșită” a dezvăluit că ar fi existat unele nereguli în cumpărarea acesteia. El a explicat că a dobândit legal acea locuință, dar a cerut AFI să-i anuleze contractul de vânzare-cumpărare, iar RA-APPS, să-i repartizeze o locuință la care avea dreptul, în calitate de șef de stat. Acuzat în continuare de presă, pe acest subiect, Băsescu s-a apărat, spunând că jocul care se face pe tema casei din Mihăileanu este incorect.
O creștere puternică în sondaje a fost înregistrată după criza ostaticilor, în care Băsescu și-a asumat rolul principal. Imediat după răpirea jurnaliștilor români, în Irak, în primăvara anului 2005, președintele s-a implicat nemijlocit în rezolvarea unei crize cu care autoritățile române nu se mai întâlniseră. El a format un comitet special, la Cotroceni și a informat permanent familiile ostaticilor, în legătură cu evoluția cazului. Nimeni nu poate spune, în prezent, ce s-ar fi întâmplat dacă lucrurile ar fi evoluat negativ. Însă este cert că întoarcerea jurnaliștilor a marcat multe puncte la capitalul de imagine al președintelui. Faptul că a promis detalii despre răpire, iar ulterior a spus că le vom afla peste 50 de ani, a contat mai puțin pentru opinia publică.
Dincolo de spectacolul mediatic făcut la prezentarea „filmului răpirii”, Băsescu a fost, la acel moment, singurul câștigător al crizei ostaticilor. Ulterior au apărut acuzații că totul a fost o înscenare pusă la cale chiar de președinte. Multe voci au început să susțină că Băsescu a aranjat totul cu Omar Hayssam, un argument fiind plecarea acestuia din țară. Hayssam susținea că a plecat din țară lejer, cu avionul, iar Băsescu a replicat că sirianul minte și că plecarea s-a făcut pe un vapor cu oi. De asemenea, Băsescu, despre care mulți au spus că este cel pe care Omar îl numește „profesorul” în stenogramele discuțiilor cu procurorul de caz, a acuzat faptul că sunt folosite declarații ale unui terorist împotriva șefului statului. Cazul Omar Hayssam este, la acestă oră, încă unul din misterele mandatului președintelui Băsescu.
În primăvara anului 2006, președintele a fost operat de hernie de disc. El a fost internat la Urgență, apoi la Spitalul Elias, pentru ca, în final, să fie transportat la o clinică din Viena, unde a avut loc operația. Băsescu a urmat apoi un program de recuperare la Elias. În acest timp, a primit vizite, a condus o ședință de Guvern și a făcut o deplasare de lucru în Franța. El a criticat, ulterior, modul în care echipa de medici români a gestionat cazul său, acuzând lipsa de proceduri din sistemul medical românesc. El a spus că echipa de medici a amânat luarea unei decizii privind desfășurarea operației, în timp ce el amorțise aproape complet de la mijloc în jos.
De asemenea, președintele Băsescu a suferit, în toamna anului 2007, o intervenție chirurgicală la tiroidă. La ieșirea din Spitalul Militar Central, în prezența ziariștilor, președintele a mulțumit echipei de medici și, în timp ce-i strângea mâna doctorului Mircea Ghemigian, i-a spus: „În sfârșit văd și eu un armean bun”, după care s-a corectat și a spus, râzând în stilul caracteristic, „un armean competent”. Aluzia președintelui îl viza pe ministrul Finanțelor Varujan Vosganian.
În campania electorală din 2009, Băsescu spunea că știe că sănătatea sa este, justificat, un element de interes public. El dădea asigurări că și-a făcut analizele și că este perfect sănătos.
Nu în ultimul rând trebuie menționată relația lui Băsescu cu divinitatea, invocată adesea de președinte în declarațiile sale. O scurtă enumerare a unora dintre aceste declarații poate fi edificatoare: „Vom trăi bine într-o Românie a românilor, o Românie europeană! Așa să ne ajute Dumnezeu !” (21 decembrie 2004, în Parlament); „Deasupra mea e doar Dumnezeu” (15 septembrie 2005); „Este un exercițiu extraordinar: pe bucata aia de oțel de 306 metri eram și președinte, și Dumnezeu, și medic, și ofițer al stării civile, totul” (15 septembrie 2005); „Îmi mai place un lucru care funcționează în sistemul marinei civile: eroarea comandantului este considerată voia Domnului. Niciodată un comandant, dacă nu este băut în momentul în care face o eroare de navigație și pune nava pe uscat, generează o coliziune, niciodată nu este judecat. Eroarea comandantului este voia Domnului” (1 octombrie 2005); „Și eu știu cei trei piloni ai credinței: să fii împăcat cu Dumnezeu, să fii împăcat cu tine și să fii împăcat cu semenii. Uneori, însă, ca șef de stat, poți fi împăcat cu Dumnezeu și cu tine, dar nu poți fi împăcat cu toți semenii. Cei cu care nu te poți împăca trebuie schimbați, țara trebuie schimbată” (8 aprilie 2007); „Foarte puțini înteleg în viața noastră de zi cu zi că, dincolo de voința noastră, este voința lui Dumnezeu. Poporul român a exprimat voința lui Dumnezeu pe 19 mai (când a fost invalidată decizia Parlamentului de suspendare a lui Băsescu, n.r.)” (27 mai 2007); „Cu voia poporului român și voia lui Dumnezeu am demonstrat tot ce era de demonstrat atât românilor, cât și politicienilor. Politicienii trebuie să deservească poporul, și nu invers” (27 mai 2007).
