Celule pregătite

Mandate de arestare cerute pentru doi indivizi care jefuiau bătrâni

Șefa bandei, Lăcrămioara Râpă, a fost arestată luna trecută
Șefa bandei, Lăcrămioara Râpă, a fost arestată luna trecută

Procurorii rădăuțeni au cerut încă două mandate de arestare în cazul bandei care tâlhărea bătrâni, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
După ce, luna trecută, au arestat-o pe șefa bandei, Lăcrămioara Râpă, de 35 de ani, din comuna Arbore, și trei dintre complicii acesteia, Petru Graur, de 21 de ani, din comuna Arbore, Alin Zlotar, de 24 de ani, și Vasile Zlotar, de 20 de ani, ambii din Horodnic de Sus, acum anchetatorii îi vor după gratii pe alți doi suspecți, Gheorghe Băcilă, de 24 de ani, din comuna Arbore, și Abel Bergheva, de 23 de ani, din comuna Marginea.
Cei doi, explică purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu, au participat la două tâlhării comise asupra unor bătrâni.
Prima dintre tâlhării s-a petrecut în noaptea de 1/2 martie a.c., atunci când o bătrână din Arbore a fost atacată în propria casă, amenințată cu un cuțit și deposedată de 300 de lei și un telefon mobil, iar cea de-a doua s-a înregistrat la Volovăț, câteva zile mai târziu. Doi bătrâni, soț și soție, în vârstă de 80, respectiv 77 de ani, au fost jefuiți în casă de 1.500 de lei, tâlharii legându-i de mâini și de picioare.
Gheorghe Băcilă a fost reținut pentru 24 de ore, iar ieri urma să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Procurorii vor cere și emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele celuilalt suspect, Abel Bergheva, care nu a fost de găsit.
Potrivit poliției, banda Lăcrămioarei Râpă este suspectă în peste 20 de infracțiuni comise în perioada 2012-2013, pe raza localităților Arbore, Horodnic de Sus, Marginea și orașul Solca, dar și în alte localități rurale din zona Rădăuți, fapte cu un prejudiciu de peste 50.000 de lei.

Recomandări

Tânăr arestat pentru tâlhărie după ce a scuturat la propriu un bătrân până ce i-a căzut portofelul din buzunar

Un șofer băut, altul drogat, depistați după o razie blitz pe bulevardul George Enescu din Suceava
Un șofer băut, altul drogat, depistați după o razie blitz pe bulevardul George Enescu din Suceava

Abia mutați în arest la domiciliu, trei dintre tinerii implicați în tâlhării în Suceava au primit un nou mandat de arestare

Mandate de arestare prelungite pentru tinerii care băteau oameni pe străzile Sucevei, ajungând și la tâlhărie

Doi indivizi, arestați după ce au agresat un tânăr care, de frică, a sărit de la etajul unui restaurant de peste drum de Gara Burdujeni

Tânărul care, de frică, a sărit de la etajul unui restaurant de peste drum de Gara Burdujeni
Tânărul care, de frică, a sărit de la etajul unui restaurant de peste drum de Gara Burdujeni

Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii