Dublu click, la foame

Mâncarea pacienților, aleasă de medici de pe site-ul spitalului

Conducerea Spitalului Județean de Urgență intenționează să diversifice hrana bolnavilor internați prin introducerea a cinci meniuri noi, stabilite în funcție de tipurile de afecțiuni.
După ce angajații vor începe să lucreze și online, meniurile dietetice vor fi postate pe site-ul unității, unde vor putea fi vizionate și comandate de medicul curant al fiecărui pacient în parte.
Miercuri, în conferință de presă, managerul interimar dr. Doina Ganea Motan a anunțat că a transmis președintei Comisiei de nutriție din cadrul spitalului, dr. Gabriela Crețeanu, solicitarea ca până luni să elaboreze 5 meniuri noi de regim, în funcție de care se va face și achiziția de alimente.
Sursa citată a precizat că intenția este de a se pune accent pe produse alimentare mai sănătoase, precum fructe, legume, cereale, să se scoată carnea de porc și să fie introdus, în măsura în care se va găsi un furnizor sigur, și pește.
Fast-food pentru personal, vizitatori și unii pacienți „În funcție de aceste meniuri vom gândi și achiziția de alimente, fiindcă trebuie să gătim în funcție de meniul stabilit și nu de produsele care există în magazie. Noile regimuri dietetice vor fi comunicate secțiilor sau postate pe site, după informatizare, iar medicul curant le va putea recomanda pe cele care se potrivesc cel mai bine terapiei urmate de pacient”, a punctat dr. Motan.
Managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență a completat că prin modernizarea bucătăriei și după introducerea atâtor meniuri variate, unitatea pe care o conduce ar mai avea nevoie de un nutriționist, motiv pentru care a transmis dr. Gabriela Crețeanu să solicite prin referat unul.
De asemenea, ea a trasat serviciului Administrativ sarcina de a gândi modul în care în spațiile libere de la bucătărie ar putea fi înființată o linie de tip fast-food, eventual și cu mâncare caldă, unde să poată lua masa personalul spitalului, vizitatorii și chiar unii pacienți.

Recomandări

Spitalul Clinic de Urgență Suceava modifică, din 20 octombrie a.c., programul de vizitare a pacienților internați

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină

Recrutarea de doctori noi și păstrarea celor existenți, cele mai grele sarcini ale viitoarei conduceri a Spitalului Clinic din Suceava