Apropierea de finalul competițiilor interne, campionate și cupe naționale deopotrivă, aduce de obicei (iar anul ăsta parcă mai multe ca oricând) rezultate pentru care termenul civilizat este acela de „surprinzătoare”, iar cel în jargon / argou sportiv este „mânăreli ordinare”. Cum spuneam, chestia nu e nouă. Poate vă amintiți, din anii ’90, pe când la Brescia jucau niscai români, că în ultima etapă din Il Calcio, Milan, deja campionaă de multe etape și aflată în plină glorie internațională, a „reușit” să ia o mardeală soră cu moartea de la Brescia, pe care această victoria imposibilă o putea salva, chiar la Milano! La noi, preț de vreo 20 de ani, Gloria Bistrița a bătut toate recordurile în domeniu: pe când era în B, mânca nori în tur, ajungea totdeauna în lupta pentru promovare în A, după care se punea pe vândut în neștire în retur, sub comanda veșnicului infractor poreclit „Lordul”. Atunci când a intrat totuși în A, mi s-a părut c-a făcut-o din greșeală, nedorindu-și deloc asta. S-a repliat însă instantaneu organizând, la inițiativa aceluiași „Lord” penal, celebra „cooperativă” care mai includea Galațiul, Bacăul, Clujul, Piteștiul, între care nu existau meciuri egale, de 1 punct, ci doar victorii care aduceau fiecăruia câte 3 puncte. Mi-am reamintit toate astea alaltăieri, dar și cu alte vreo două săptămâni în urmă, urmărind parodiile dintre Dinamo și eterna Gloria, care la primul meci și-a menajat titularii (!!) fiindcă venea un meci greu în campionat, iar la al doilea la fel, că vine un meci la fel de/chiar mai greu. Pe bancă, fericit de cele două înfrângeri, oricum etalând mai multă bucurie decât Andone și Borcea, același „Lord”, nea Jean. Cam așa însă procedează și echipe cu firmă, ultima sosită în bandă (că era păcat să-i lase singuri pe ai mei de la Real, care măcar au „justificarea” că sponsor principal le este o celebră casă de pariuri, după cum scrie pe piepturile lor, de unde concluzia că au voie – sau trebuie! – să piardă chiar pe Bernabeu în fața lui Gijon cu 2-3, cotă 9, iar pauză-final cotă 17,80!) fiind Barcelona care, duminica trecută, jucând cu ultima clasată, Levante (retrogradată încă de prin noiembrie!), a scos doar un 1-1, pentru x pauză / x final cota fiind, a dracu’ coincidență, tot de 17,80. Practic nu mai există campionat nemânărit, exceptându-l pe ăla rusesc, care însă abia a început de câteva etape. V-aș sfătui să pariați la tenis. Dar mai pot, oare, după ce Federer a luat-o alaltăieri de la Gasquet!?