Managerul Spitalului Universitar, după anunțul medicilor că refuză să mai facă operații: Au înțeles greșit regulamentul de sporuri



Managerul Spitalului Universitar, Adriana Nica, susține că activitatea la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar se desfășoară normal, precizând că medicii de acolo au înțeles greșit regulamentul de sporuri, iar discuțiile despre o grevă erau ipotetice, scrie Mediafax.”Toți colegii mei sunt în sălile de operații, sunt la muncă, se ocupă de pacienții din Terapie Intensivă, fac anestezie. Activitatea se desfășoară absolut normal în Spitalul Universitar, în secția ATI, noi punem pacientul pe primul plan. Medicii mi-au confirmat că au înțeles greșit acel regulament de sporuri și ei vorbeau ipotetic despre o grevă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Adriana Nica, managerul unității medicale.Precizarea vine după ce ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, joi, că medicii secției de Terapie Intensivă a spitalului Universitar din București refuză să mai intre în sala de operații din cauza regulamentului de sporuri, precizând că vineri va avea o discuție cu aceștia, pentru clarificarea situației.



Recomandări

Managerul spitalului din Suceava, dr. Alexandru Calancea, respinge acuzațiile dr. Andrei Cristof privind refuzul acordării de stimulente financiare unui medic

Managerul spitalului din Suceava, dr. Alexandru Calancea, respinge acuzațiile dr. Andrei Cristof privind refuzul acordării de stimulente financiare unui medic

Șoldan anunță noi investiții importante în infrastructura medicală a secțiilor de Pediatrie și Recuperare a Spitalului Județean Suceava

Șoldan anunță noi investiții importante în infrastructura medicală a secțiilor de pediatrie și recuperare a Spitalului Județean Suceava