Adresă oficială

Managerul privat al Tarom spune că zborurile Suceava-București nu se anulează

Cursele Tarom Suceava-București vor opera în continuare de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Salcea
Cursele Tarom Suceava-București vor opera în continuare de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Salcea

Legătura aeriană între Suceava și București constituie o adevărată minge de ping-pong la nivelul companiei Tarom. După ce în urmă cu câteva zile, reprezentanții biroului de presă al Tarom au trimis redacției noastre un comunicat prin care anunțau sistarea curselor aeriene pe ruta Suceava – București și retur, ieri situația s-a schimbat radical.
Mai exact, pe adresa Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” din Salcea a sosit o adresă din partea Tarom, semnată de managerul israelian al firmei, Christian Heiznmann, prin care se confirma continuarea colaborării și în viitor, inclusiv în ceea ce privește cursele aeriene din iarnă.
Situația rămâne sub semnul întrebării și nu este exclus ca schimbarea schimbării să sufere și alte modificări în perioada următoare.
Acum câteva zile, reprezentanții companiei Tarom au transmis ziarului Monitorul de Suceava că au fost suspendate alte trei zboruri interne, respectiv către Suceava, Târgu Mureș și Sibiu.
„Condițiile inadecvate pentru operarea pe timp de iarna pe Aeroportul Internațional «Ștefan cel Mare» Suceava au constituit un motiv în plus pentru Tarom să suspende operarea curselor sale de Suceava”, se arată în comunicatul de presă trimis ziarului nostru.
Reprezentanții companiei aeriene au menționat că, de la începutul acestui an, au demarat un proiect pentru eficientizarea rețelei de rute. „În acest sens, au fost luate o serie de măsuri bazate pe analize comerciale, produsul final având ca scop prioritar atât satisfacția pasagerilor Tarom, cât și optimizarea costurilor”, se mai arată în răspunsul trimis redacției ziarului Monitorul de Suceava.
În urmă cu câteva zile, premierul Victor Ponta s-a declarat împotriva suspendării acestor curse aeriene.
„Din toate datele oficiale pe care le am, cursele interne sunt profitabile pentru Tarom și nu aș vrea să renunțe Tarom la ele și să ne trezim că le operează altcineva, un operator privat”, a declarat premierul cu ocazia unei conferințe de presă susținută la Suceava.
Ponta i-a îndemnat pe proprietarii aeroporturilor să rezolve problemele tehnice, dacă acestea există, dar că Tarom nu trebuie să renunțe la curse interne, ci chiar să dezvolte noi curse.
„Fără a intra în managementul privat, pe care îl susțin, cred că directorul general, domnul Heinzmann, până acum își face treaba foarte bine, eu cred că Tarom trebuie să-și păstreze toate cursele interne, Târgu Mureș, Sibiu, Suceava, inclusiv dacă poate dezvolta noi curse spre Oradea, Baia Mare. Măcar pe piața internă Tarom trebuie să rămână un lider incontestabil. Pe piața internațională, sigur, concurența e mult mai puternică și trebuie să se încadreze în costuri”, a spus premierul.

Recomandări

Șoldan anunță o creștere a numărului de pasageri pe Aeroportul Suceava, precum și investiții majore pentru dezvoltarea acestuia

Curse anulate sau rerutate pe aeroporturile de la Iași, Bacău și Suceava, afectate de condiții meteo severe, cu vizibilitate foarte redusă

O problemă tehnică a avionului a dus la anularea zborurilor Wizz Air de astăzi de pe ruta Suceava – Karlsruhe/Baden-Baden și retur

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Șoldan anunță că Aeroportul Suceava intră în noua etapă de dezvoltare majoră prin construcția noului terminal și operaționalizarea sistemului ILS CAT III

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am rezolvat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”