Procurorii anticorupție i-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Bogdan Păltineanu, manager al Spitalului Bagdasar Arseni și pe Dan Nicolae Straja, manager la Institutul Oncologic „Alexandru Trestioreanu”, ambii fiind acuzați de luare de mită, scrie Mediafax.În ceea ce îl privește pe Bogdan Păltineanu, sunt vizate fapte care ar fi fost comise în perioada în care conducea Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan”.”În perioada mai – august 2015, Păltineanu Bogdan, în exercitarea atribuțiilor ce îi reveneau în calitate de manager la Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan” în ceea ce privește încheierea contractelor de achiziții, derularea contractelor, angajarea unității în operațiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a patru societăți comerciale suma totală de 73.450 euro și 18.600 lei. Banii primiți de inculpat la datele menționate, într-un imobil ce-i aparținea, în autoturismul personal și în cel al reprezentantului firmelor furnizoare, reprezentau comisionul stabilit (5 – 10 %) pentru derularea în bune condiții (emitere comenzi, plată facturi) a contractelor de reactivi, mobilier medical și dispozitive medicale pe care Institutul de geriatrie le încheiase cu firmele respective”, susțin procurorii într-un comunicat de presă.