Mămăligi „europene”

Nu e nici o noutate faptul că nu suntem în stare să facem ceva cu adevărat important și util în țara asta. Cheltuim o grămadă de bani pentru lucruri lipsite de vreo valoare, dar nu vedem că ne izbim mereu de probleme care ne pun mari dificultăți în a trăi. La propriu. Spitale supraaglomerate de pacienți, dar lipsite de medici. Spitale puține. Tot timpul am susținut ideea că mai avem nevoie în Suceava de un spital. Pentru că văd în practica zilnică mult mai mulți bolnavi ca acum ceva vreme. Pacienții care sunt pe listele mele în oraș îmi întăresc această convingere. Populația Sucevei este îmbătrânită. Are numeroase afecțiuni. Din păcate, unele cu multiple acutizări. Și am avut multe cazuri când pacienții au refuzat internarea tocmai din motivul că nu au acceptat să stea câte doi într-un pat. Ați fost vreodată în ambulatoriu? Să vedeți ce e acolo. Plin de lume. Plin de oameni care vin de departe pentru a sta la coadă să fie consultați de un medic specialist. Că nu toți își permit consultații în privat. Sunt multe alte aspecte care ar putea fi foarte ușor gestionate dacă am mai avea un spital. Știu. Nu sunt bani. Oare așa să fie?
Sunt foarte multe școli în care este frig pentru că nu se face focul sau nu se dă drumul la centrală din motive de economie. Că tot nu sunt bani. Sunt școli în așa-zisa capitală europeană în care cade tavanul. Sunt o mulțime de școli care nu au autorizație ISU. Unele nu au nici autorizație sanitară. Nici toalete în clădire. Sunt școli în buricul târgului numit Suceava care nu au medic școlar. Nu au un loc de parcare abordabil. Nu au o sală de sport ca lumea. Ne mai mirăm ce copii „sănătoși” avem? Știu. Nu sunt bani. Lasă că avem bani pentru camere de supraveghere. Avem bani de la stat pentru a cumpăra 5.000 de ceasuri inteligente cu care să-i dotăm pe copii. Știți sau dacă nu vă spun eu, asta este inițiativa Primăriei sectorului 5 din București. Acolo unde se închid școlile când bate vântul un pic mai tare sau cad câțiva fulgi. Șobolani și smartfoane. Asta e marea mahala.
Nu avem bani pentru lucrurile importante. Sănătatea și educația.
Nu suntem în stare să atragem și să cheltuim fondurile europene decât într-o proporție foarte mică și fără ceva eficient la nivel național. Ne dă Europa bani pentru infrastructură. Nu avem capacitatea de a face un proiect care să ne permită să reabilităm căile ferate și să avem un transport civilizat. Transport feroviar care, dacă ar funcționa, s-ar mai degreva șoselele astea pe care mai mult te târâi decât te deplasezi. Nu avem capacitatea de a face un proiect prin care să construim autostrăzi care să străbată toată țara și să ne lege de lumea civilizată. Asta ne-ar putea aduce investiții în multe altele. De la turism până la industrie. Că ar veni turistul neamț în vizită și l-ai duce să-i arăți niște munți mai ceva ca în Elveția, dar cu ce naiba să ajungi până acolo? Nu suntem în stare să gândim ceva la nivel mare. Suntem lipsiți de viziune. Sau de interes. Sau poate ăsta e ordinul pe unitate. Ca în România să nu se facă vreodată ceva. Să rămânem zonă aridă de tampon între două superputeri sau chiar teatru de operațiuni în războiul altora. Să fim doar masă de consum pentru toate rebuturile occidentale. Rebuturi pentru care plătim prețuri exorbitante. Începând cu sănătatea noastră.
Țara care poate hrăni 80 de milioane de oameni importă grâu, cartofi, roșii, mere, prune și, nu-i așa?, usturoi. Mă mir că încă nu importăm țuică sau mămăligă, dar mă abțin să spun că e ceva bătut în cuie. Asta ar fi umilința supremă. O țară de mămăligi care să importe, ghici ce?, mămăligă! La caserole. În supermarketurile pe care le îmbogățim ca proștii și-i omorâm pe producătorii locali. Știți cât e kilogramul de cartofi luat de la poarta omului de cei care-l comercializează angro? 10 bani. Atât plătesc. Ia vedeți voi apoi ce preț e în piață și judecați cum ne jăcmănim unii pe alții.
Națiune globalizată. Cu telefoane mai deștepte ea, la sute de euro, dar muritoare de foame, bolnavă, needucată, fără absolut nici un viitor. E foarte ușor să distrugi și să produci anarhie și învrăjbire. E infinit mai greu să pui ceva la loc. Sau asta este calea pe care ne-au mânat ca pe oi toți cei care ne-au condus în ultimii 30 de ani? Ăsta este felul nostru de viață? Pentru asta au murit eroii istoriei noastre? Care eroi, nu? Câți dintre noi mai știu istoria acestui neam? Că între două șaorme și trei click-uri nu aveți timp să învățați ceva. Săriți ca apucații când anumite minorități își cer anumite drepturi sau când fac gesturi pe care le percepeți ca sfidări. Ei și? Li se permite de la nivel înalt. Nivel la care voi ați adus toate marionetele care nu știu să vorbească în limba română.
Înainte de a cere ceva, învățați să oferiți. Înainte de a urla muți de beți pe la meciuri că voi sunteți patrioți, întrebați-vă ce faceți zilnic pentru România. Înainte de a vota, căscați ochii și priviți în jur. După ce votați, trageți-i de mânecă pe „aleși” când nu au făcut nimic din ce au promis. Nu mai acceptați toată bătaia de joc. Toată nesimțirea și nepăsarea. Nu mai acceptați să fiți sodomizați așa cum faceți de 30 de ani.