Asistență maternală

Mamă de profesie pentru trei copii abandonați de părinții naturali



Andrei, în vârstă de 3 ani și jumătate
Andrei, în vârstă de 3 ani și jumătate

Trei copii părăsiți, provenind din familii dezorganizate, ai căror părinți i-au abandonat, au ajuns în familia unui asistent maternal profesionist, care, la rândul lui, are trei copii ai săi. Niculina Ursu, în vârstă de 39 de ani, din Bogdănești, este mamă pentru cei șase copii, pe care îi îngrijește la fel, cu multă dragoste și dăruire. Fiecare copil care a ajuns în casa „mamei de profesie” are o poveste, pe care, cu emoție, Niculina Rusu ne-a spus-o pe scurt.
Costel Verdeanu este primul copil care a intrat în familia asistentului maternal, după ce a fost abandonat în spital. „Când mi l-au adus acasă, în 2001, chiar pe 1 Iunie, cadou de Ziua Copilului, băiatul împlinise 10 zile. Fiica mea avea deja un an, dar nu reușeam să o înțarc. Atunci a fost momentul. I-am dat piept lui Costeluș, pentru că așa îl alintăm noi, și nu i-am mai dat fetei mele, care oricum mânca orice. Îl consider ca și copilul meu. Este foarte atașat de noi. Nu prea îi place la școală, dar muncește, îi plac animalele și deja se gândește că-și va construi o casă, aici, lângă casa noastră”, ne-a spus asistentul maternal.
Chiar dacă Costeluș este abia în clasa a VII-a, el visează la momentul în care va avea propria casă, familie, foarte aproape de casa mamei Niculina. Nici un moment Niculina Ursu nu s-a gândit să-l abandoneze pe Costeluș după ce va împlini 18 ani. Dimpotrivă, și ea, și soțul ei îl vor ajuta să-și facă un viitor. „Cum să îi rupi sufletul a doua oară. M-am apropiat mult de Costeluș, mai ales că a supt la pieptul meu. Noi considerăm că Dumnezeu ne-a dat suficient nouă pentru a putea oferi și noi altora, iar acești copii sunt o binecuvântare pentru noi”, este de părere asistentul maternal. Adolescentul nu a fost vizitat niciodată de părinții naturali, mama lui declarând chiar la nașterea fiului că nu o interesează unde va ajunge băiatul.
Fetița a fost abandonată împreună cu frații ei
Adolescenta Roxana Beghean are 14 ani, este elevă în clasa a VIII-a și de la vârsta de 5 ani este crescută de mama Niculina. Eleva este în aceeași clasă cu fata naturală a familiei Ursu, care a ajutat-o foarte mult să evolueze, să se integreze în familie, în colectivitate. „Când mi-a fost dată de cei de la Protecția Copilului Suceava am crezut că au greșit și că fetița nu are 5 ani, ci are maxim 2 ani. Cam de vârsta asta arăta. Nu era dezvoltată normal, nu stătea pe oliță, nu mânca mâncare gătită, nu merge bine în picioare. Trei ani a stagnat la 16 kilograme, cu toate că mânca fără limită, până vărsa. Acum este un copil normal, care, în ciuda unor probleme de sănătate pe care încă le mai are, ne surprinde la școală, prin faptul că reușește să se țină de ceilalți copii, care sunt sănătoși. A contat mult că este în clasă cu fiica mea. Roxana s-a ambiționat și a reușit să se depășească pe sine”, ne-a povestit mama „adoptivă” a Roxanei.
Femeia ne-a mai destăinuit că fetița provine dintr-o familie dezorganizată, cu cinci copii, Roxana fiind singura care urmează o școală și crește într-o familie normală. Fetița a fost abandonată, împreună cu frații ei, în casa unde locuiseră împreună cu mama. Aceasta a fugit și și-a lăsat copiii în frig și foame. Protecția Copilului i-a luat în regim de urgență.
„Să fii părinte de profesie înseamnă, în primul rând, să-ți placă mult copiii, să-i iubești”
Cel de-al treilea copil luat în plasament de Niculina Ursu este Andrei Muntean, în vârstă de 3 ani și jumătate. Copilul a mai stat înainte la un alt asistent maternal, iar de la vârsta de 1 an și 5 luni a fost adus de reprezentanții Protecției Copilului în familia Niculinei Ursu. Copilul nu vorbea, nu mergea singur în picioare, dar, în doar câteva zile, a fost ajutat de copiii familiei Ursu să meargă și să mănânce ca orice alt copil de vârsta lui. Andrei provine dintr-o familie cu opt copii, șase dinte ei fiind cu mama, care însă nu are cu ce să-i crească.
Asistentul maternal are trei copii naturali: un băiat în vârstă de 19 ani, o fată în vârstă de 14 ani și o fetiță în vârstă de un an și trei luni, mezina familiei.
Chiar dacă salariul de asistent maternal este mic, Niculina Ursu ne-a spus că reușește să le asigure tot ce le este necesar copiilor, muncind în gospodărie. „Îi implic și pe copii în toate activitățile casnice, în gospodărie, pentru a vedea și ei că nimic nu vine de-a gata. Totul se obține prin muncă. Ei înțeleg acest lucru și pot să spun că nu ne lipsește nimic. Dacă muncești și Dumnezeu îți ajută”, este de părere mama eroină, pe bună dreptate, pentru că nu sunt multe femei care au curajul ei, de a crește mulți copii, de a-i purta la școală și de a se gândi și la viitorul lor.
„Pentru mine, să fii părinte de profesie înseamnă, în primul rând, să-ți placă mult copiii, să-i iubești. Recunosc faptul că mă las pe mine pe ultimul loc, pentru a le asigura copiilor, fără deosebire, tot ce au nevoie. Sunt mamă pentru toți cei șase copii, și asta îmi umple viața. Fiecare mă bucură în felul lui. Consider că acesta este destinul nostru, al meu și al soțului, să ajutăm și alți copii. Chiar și în aceste condiții, cu trei copii de la stat, dacă mi s-ar cere ajutorul să mai iau un copil aflat în situație de risc, cred că nu aș putea să spun nu. Aici este vorba de copii nevinovați, care trebuie ajutați. Nu poți rămâne indiferent la durerea lor”, a explicat asistentul maternal.
La Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava sunt înregistați 640 de copii, care se află în plasament la 427 de asistenți maternali.


Niculina Ursu și doi dintre copiii pe care îi are în plasament
Niculina Ursu și doi dintre copiii pe care îi are în plasament
Mamă de profesie pentru trei copii abandonați de părinții naturali
Mamă de profesie pentru trei copii abandonați de părinții naturali
Mamă de profesie pentru trei copii abandonați de părinții naturali
Mamă de profesie pentru trei copii abandonați de părinții naturali
Andrei, în vârstă de 3 ani și jumătate
Andrei, în vârstă de 3 ani și jumătate


Recomandări

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri (galerie foto)

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri
În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!
Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!