Mamă amendată după ce și-a transportat fiicele pe trapa mașinii

Polițiștii au descoperit mai multe nereguli în traficul din municipiul Suceava
Polițiștii au descoperit mai multe nereguli în traficul din municipiul Suceava

Distracția costă. Iar de acest lucru s-a convins și o femeie din Cajvana.
Aceasta a fost depistată în trafic în seara zilei de sâmbătă, 21 iunie, pe strada Traian Vuia, din municipiul Suceava. p
Polițiștii care au observat autoturismul marca Audi au rămas consternați când au văzut că pe trapa mașinii erau ieșite trei tinere care erau în culmea fericirii.
După ce au oprit mașina, oamenii legii au avut o altă surpriză: cea care se afla la volan era chiar mama a două din fete.
Pentru acest incident, șoferița a fost amendată cu 1.215 lei.
”Polițiștii atrag încă o dată atenția cu privire la aceste comportamente de tip teribilist, postarea în afara habitaclului unui autoturism aflat în deplasare punând în pericol grav siguranța rutieră a persoanelor care recurg la astfel de gesturi.
Totodată, atragem atenția și șoferilor să nu permită pasagerilor astfel de comportamente, fiind responsabili pentru asigurarea pasagerilor cu sisteme de siguranță”, a fost mesajul transmis de reprezentanții IPJ Suceava.

Recomandări

Un tânăr care a accidentat mortal un biciclist și a fugit, condamnat la aproape cinci ani de la impactul fatal

Tânăr de 20 de ani, arestat pentru că transporta cantități mari de droguri în mașina cu care a fugit de polițiști

Deputatul AUR Petru Negrea solicită reluarea procedurii de clasare și intervenții urgente pentru salvarea Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava

Trei răniți, mașini și garduri avariate, după ce un băiat de 16 ani a ieșit la plimbare cu mașina mamei

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat