Agresiune

Mamă a șase copii, ajunsă la spital cu piciorul rupt, după ce a fost bătută de soț



Un apel telefonic primit joi dimineață de polițiștii Postului de Poliție Voitinel sesiza faptul că la spitalul din Rădăuți a fost internată în timpul nopții o femeie de 36 de ani din localitate, cu plăgi contuze la ambele gambe și o fractură de tibie la piciorul stâng. Femeia locuiește împreună cu soțul și cei șase copii minori într-o casă cu două odăi în satul Voitinel și a declarat la internare că a căzut în casă. Polițiștii au audiat în cursul zilei de joi femeia în spital și aceasta a povestit, până la urmă, că în noaptea care trecuse soțul ei, Ilie Vasile Begean, de 37 de ani, a consumat băuturi alcoolice acasă, a făcut scandal și a agresat-o. În cele două camere ale casei se aflau și copiii minori, motiv pentru care Floarea Begean nu a solicitat intervenția poliției, crezând că soțul se va calma. După ce însă lucrurile au luat o întorsătură urâtă și femeia a început să se simtă rău, ea a solicitat intervenția unui echipaj de la ambulanță, care a transportat-o de urgență la spital. Bărbatul a fost găsit de polițiști la domiciliul din Voitinel și în urma audierilor a recunoscut fapta, punând totul pe seama consumului de băutură. El a fost ridicat de polițiști și dus în arest, pe baza unei ordonanțe de urgență pentru 24 de ore. În urma examinării medico-legale și potrivit fișei de constatări preliminare de la internarea în spital, s-a constatat că Floarea Begean are leziuni care nu i-au pus în primejdie viața. Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a cerut o anchetă socială la locuința familiei Begean din Voitinel, având în vedere faptul că la domiciliu au rămas cinci copii minori fără sprijin din partea părinților, fata cea mai mare, în vârstă de 16 ani, stând acum cu mama în spital. Până la rezolvarea cauzei și întoarcerea mamei din spital, cei cinci copii au fost luați de rudele din sat, pentru a avea grijă de ei. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie raportată la vătămare corporală. În cursul zilei de ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, care s-au ocupat de caz, au hotărât ca bărbatul violent să nu mai fie prezentat în fața judecătorilor cu propunere de arestare, ci să fie cercetat în continuare în libertate, sub control judiciar.



Recomandări

Un bărbat care s-a răsturnat cu tractorul și a suferit răni multiple, preluat și dus la spital cu elicopterul

Un bărbat care s-a răsturnat cu tractorul și a suferit răni multiple, preluat și dus la spital cu elicopterul
Un bărbat care s-a răsturnat cu tractorul și a suferit răni multiple, preluat și dus la spital cu elicopterul

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens
Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens