Șoferul din Ipotești care, aflat în stare de ebrietate, a intrat pe contrasens și s-a izbit violent într-o mașină a omorât o femeie în vârstă de 33 de ani, mamă a doi copii, care a avut doar ghinionul de a se afla în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. În momentul producerii accidentului aceasta se deplasa către domiciliul său din Udești, alături de ea în mașină mai aflându-se un tânăr de 16 ani, și el din aceeași localitate, luat la ocazie pentru a fi dus către casă.
Accidentul care a dus la această tragedie s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 20.00, pe DJ 208 A., pe raza localității Ipotești, la ieșirea spre Bosanci.
Din datele de anchetă ale poliției rezultă că șoferul care a provocat accidentul, Dan Timoficiuc, în vârstă de 33 de ani, aflat la volanul unui autoturism VW Golf, a pătruns pe sensul opus de mers și a lovit frontal o mașină de aceeași marcă, condusă de Elena Perijoc.
Era moartă când medicii au ajuns la fața locului Echipajul de la Descarcerare venit la fața locului a intervenit pentru scoaterea a două victime dintre fiarele contorsionate, Elena Perijoc și un pasager din autoturismul lui Dan Timoficiuc.
Din păcate, pentru Elena Perijoc medicii nu au putut face nimic, la sosirea lor aceasta fiind deja decedată.
Dan Timoficiuc și cei doi pasageri din mașina sa (din ce am aflat de la polițiști toți trei lucrau la un atelier de piese auto din Ipotești), au fost transportați la spital. Atât șoferul, cât și unul dintre pasageri, Gheorghe Chebac, în vârstă de 56 de ani, erau în stare de ebrietate, medicii constatând că aceștia prezentau halenă alcoolică. Șoferului care a produs accidentul i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă până ieri după-amiază rezultatul nu ajunsese la Serviciul de Poliție Rutieră Suceava.
Ionuț B., minorul de 16 ani aflat în mașină cu femeia care a murit, a fost diagnosticat cu politraumatism prin accident rutier, plagă contuză la buză și traumatism toracic, leziuni care nu-i pun viața în pericol.






