Maki Haku, o poezie balsam pentru suflet



Maki Haku, o poezie balsam pentru suflet
Maki Haku, o poezie balsam pentru suflet

Începe să fie o mândrie de-acum pentru câmpulungeni faptul că, în ultima perioadă, din ce în ce mai multe personalități literare preferă Biblioteca Municipală Câmpulung Moldovenesc pentru lansări de care. Poetul și eseistul Alexandru Ovidiu Vitilă, doctor în istorie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni și redactor-șef al revistei „Bucovina literară”, a ales chiar instituția culturală de prim rang a urbei noastre pentru lansarea în premieră a noului său volum de poezie, intitulat „Maki Haku”. Și-aceasta, tocmai pe 21 martie 2025, de Ziua Internațională a Poeziei. Este cel de-al nouălea volum de poezie publicat de către autor din 2003 încoace, dintr-un total de treisprezece (patru de eseistică), toate distinse cu premii naționale și internaționale, cele mai multe ale Uniunii Scriitorilor din România.
„Bun găsit, oameni-lumină, oameni poezie, în această unică zi a vestirii primăverii: o primăvară a poeziei, în pădurea gândurilor și sufletului fiecăruia dintre noi, în care versul salvator ne arată calea, oricât de nepătruns ar fi hățișul”. Cu aceste cuvinte ne-a întâmpinat și a deschis manifestarea doamna profesor Nicoleta Bogoș, managerul Bibliotecii, cea care a făcut posibilă desfășurarea acestei manifestări culturale în urbea de la poalele Rarăului, și cea care și-a continuat întâmpinarea de bun venit cu versurile poetului din volumul „Maki Haku”, cu poezia „Floarea-păianjen”: „pe mine așadar m-a trezit / insecta (floarea-păianjen / încremenită ca o piatră albastră / un timp triunghiular / ne-a încâlcit în cuvintele lui / pe viață și pe moarte”.
„Întâlnirile de acest fel sunt calea prin care dăm culoare și armonie lumii cenușii, împărtășind poezia din fiecare dintre noi. Dacă ne închipuim că fiecare dintre cei prezenți este un vers… ce poezie!”, a mai spus amfitrioana Nicoleta Bogoș, invitându-l pe Romică Grosu, profesor la Clubul Copiilor din Câmpulung Moldovenesc, pentru ca manifestarea propriu-zisă să înceapă în acordurile muzicale ale naiul său fermecat. Acompaniat la orgă de Mihai Brândău, bunul său prieten și colaborator, Romică Grosu a reușit cum nu se poate mai bine inițierea acestui eveniment cultural, stârnind fiori, prin interpretarea de excepție a melodiei „El condor pasa” din repertoriul internațional, ca mai apoi, pentru periodicitatea și deplina animare a evenimentului cultural, să încânte publicul prezent prin interpretarea „Ciocârliei” și a unei suite de alte melodii inspirate din folclorul bucovinean combinat cu muzica clasică. „Crezând în vers, în suflet ai / Încântător murmur de nai” l-a încurajat pe parcurs, în versuri, Nicoleta Bogoș.
Invitată de managerul Bibliotecii să prezinte volumul de poezie lansat în premieră la Câmpulung, profesoara Isabel Vintilă,critic literar, prozator și traducător, doctor în filologie și membră a PEN Club România, a arătat că autorul a decis să pună un titlu sugestiv, Maki Haku (sulul alb în traducere), fiind un artist japonez „care l-a impresionat prin simplitate și mesaj”, și că prin însuși titlul cărții poetul Alexandru Ovidiu Vintilă „anunță turnura pe care o va lua poezia sa”, convins fiind că poezia „este esență […] se scrie pe sine însăși, fără emfază, fără trucuri care să atragă cititorul prin formă […], Alexandru Ovidiu Vintilă încearcă să fie în acest volum un caligraf al adevăratei poezii”.
„Maki Haku” vine altfel cu un mesaj nuanțat față de volumele anterioare – „Transparența unui popor de foci” ori „Insectele imperiului”. În fapt, este o continuare a mesajului din volumul „Iglu”, publicat în 2022, când autorul „a devoalat cititorului ce se întâmplă în interiorul cald al locuinței de gheață, acolo unde sălășluiesc laolaltă vii și cei plecați, cei iubiți și cei uitați, ca într-un miez primordial […], Maki Haku adună o poezie a adevărului, a vieții, a iubirii genuine.”
Arta lui Maki Haku l-a impresionat deci pe poet, „poezia pictată” a acestuia „[…] credința că puțin înseamnă tot, iar cuvântul este creator de adevăr […]”. Omul trebuie să învețe arta supraviețuirii pare să fie un alt mesaj al tomului, depistat în poezia „Țările de jos” prin versurile „din infern în purgatoriu / și iarăși în infern” pentru că „în absența unei lumi echilibrate și primitoare, ființa umană este nevoită să se refugieze în sine”. Cu totul și cu totul impresionantă este poezia „Aș fi vrut să mă nască”, pe care poetul o închină mamei sale Valentina – Gabriela: „venind / ca o țintă / invocând / măcar lumina opacă și caldă a cerului / lumea fragilă ca / viața aceasta mai mult nevăzută” pentru că „acela care n-a avut niciodată o femeie care să-l poarte în pântecele ei și să-l nască din nou și din nou nu se poate numi fericit” (Isabel Vintilă).
Video, cu lacrimi în ochi (pentru că un banal accident la picior l-a împiedicat să ajungă la Câmpulung oricât de mult și-ar fi dorit), poetul și eseistul Alexandru Ovidiu Vintilă a salutat și a mulțumit publicului prezent, încurajat de inimoasa Nicoleta Bogoș, care, depistându-i stropii ce se pregăteau să curgă pe obraji, i-a întărit certitudinea că dânsul, prin spiritul său, este oricum prezent, iar evenimentul va fi unul de succes.
În referire la noul său volum de poezie, cu un „titlu voit surprinzător” pentru că „poezia trebuie să atragă atenția, să șocheze”, Alexandru Ovidiu Vintilă a făcut mențiuni despre cum a fost receptat opul de critica literară încă din stadiul de manuscris, citându-l pe unul dintre cei mai importanți poeți și critici literari postbelici, Ion Pop, precum și pe poetul și dramaturgul Matei Vișniec: „poezia lui Alexandru Ovidiu Vintilă îmi sugerează imaginea unui seismograf al stărilor sufletești și al raporturilor noastre fragile cu lumea […]”, în continuare recitându-ne poeziile „Floare-păianjen” și „Toți”, vorbindu-ne mai apoi despre scriitori și artiști pe care – în parcursul său literar – i-a îndrăgit și despre care a scris, cum sunt Geo Bogza, Victor Brauner, Angela Marinescu. „Să ne bucurăm că poezia există” sunt cuvintele cu care distinsul om de cultură sucevean și-a încheiat pledoaria pro frumusețe și încântare, pe care lirica sa ne-o transmite cu asupra de măsură.
Când microfonul i-a revenit publicului, Vasile Aioanei a ținut să remarce eforturile constante pe care Alexandru Ovidiu Vintilă le face în calitate de redactor-șef al revistei „Bucovina literară”, o publicație „a noastră, a tuturor sucevenilor […] și una dintre cele mai bune reviste, nu numai la nivel județean, ci și la nivel național”, pentru această strădanie făcându-se emisarul scriitorului câmpulungean Constantin Tiron, care l-a delegat să-i ofere din partea Asociației Scriitorilor și Ariștilor „Voievozi de Obcină” diploma și trofeul „Mihai Eminescu”. Totodată, vorbitorul a făcut referiri la modul cum este apreciat poetul și eseistul Alexandru Ovidiu Vintilă în elita culturală ieșeană, prețuire reflectată nu doar în premiile ce-i sunt acordate operei sale de către Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor din România, ci și de critica literară de pretutindeni. Și pentru care a citat din cronica „Maki Haku” apărută în numărul din martie anul curent al revistei „Convorbiri literare”, ce poartă semnătura reputatului critic literar Adrian Dinu Rachieru: „Ca redactor-șef al «Bucovinei literare» e mereu elegant, de o civilitate fără cusur, împăcând orgoliile (în clocot) din viesparul scriitoricesc. Ca poet, câștigându-și o voce distinctă, în ascensiune […]. Da, Alexandru Ovidiu Vintilă s-a construit cu răbdare, urcând și meritând o altă vizibilitate în peisajul nostru liric”.
Poeta Gabriela Braha Strugaru a recitat poezia „Pe vertical și pe orizontală” din volumul „Maki Haku”, iar scriitoarea Alina Andruhovici Lucău a ținut să evidențieze impotanța și exemplul personal pe care soții și literații Isabel și Alexandru Ovidiu Vintilă o au pentru noi toți, constituindu-se într-un reper literar fundamental.
În cuvântul de încheiere și în asentimentul tuturor, profesor Nicoleta Bogoș a dat asigurări distinșilor invitați că evenimentul cultural la care am fost fericiți să putem lua parte „ne-a înveșmântat în poezie, într-o încântătoare zi de primăvară, născând la vremea echinocțiului o pădure de gânduri, de idei și împărtășiri”.
Vasile Aioanei


Maki Haku, o poezie balsam pentru suflet
Maki Haku, o poezie balsam pentru suflet
Maki Haku, o poezie balsam pentru suflet
Maki Haku, o poezie balsam pentru suflet
Maki Haku, o poezie balsam pentru suflet
Maki Haku, o poezie balsam pentru suflet
Maki Haku, o poezie balsam pentru suflet
Maki Haku, o poezie balsam pentru suflet
Maki Haku, o poezie balsam pentru suflet
Maki Haku, o poezie balsam pentru suflet
Maki Haku, o poezie balsam pentru suflet
Maki Haku, o poezie balsam pentru suflet


Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!
Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!