Sindicate

Majoritatea cadrelor didactice vor să declanșeze greva generală în perioada alegerilor



Cadrele didactice vor să declanșeze greva generală pe termen nelimitat. Foto: MEDIAFAX
Cadrele didactice vor să declanșeze greva generală pe termen nelimitat. Foto: MEDIAFAX

Majoritatea cadrelor didactice din țară vor să declanșeze greva generală pe termen nelimitat, în perioada alegerilor prezidențiale, fără a stabili data exactă, protestul putând fi anulat doar în cazul în care Guvernul va rezolva problemele legate de salarii, pensii, concediul de zece zile neplătit.
Președintele executiv al Federației „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, că a finalizat referendumul organizat la nivel național pentru a afla opinia membrilor de sindicat legată de declanșarea grevei generale pe termen nelimitat și cei mai mulți vor declanșarea acestei forme de protest.
„Majoritatea membrilor noștri au optat pentru greva generală în perioada alegerilor prezidențiale, nu am stabilit încă o dată exactă. Vom declanșa sau nu această grevă în funcție de rezultatul negocierilor, Guvernul trebuie să înțeleagă acest mesaj și să meargă pe varianta unui dialog real cu partenerii sociali”, a precizat Nistor.
Liderul „Spiru Haret” a subliniat că sindicaliștii din educație nu vor accepta moratoriu propus de premierul Emil Boc și vor continua protestele până când le vor fi rezolvate problemele.
La rândul său, vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hancescu, a spus că și FSLI a terminat parțial referendumul pentru greva generală, din care a rezultat că 90 la sută din membri vor declanșarea grevei din 16 noiembrie.
„Așteptăm și decizia Curții Constituționale privind legile salarizării unice, educației și concediului de zece zile, apoi luăm decizia finală privind greva generală și alte acțiuni de protest”, a spus Hancescu.
FSLI și „Spiru Haret” au organizat, în luna octombrie, un referendum la nivel național printre membrii organizației sindicale pentru a vedea dacă sunt de acord să declanșeze greva generală în 16 noiembrie.
La sfârșitul lunii septembrie, liderii FSLI au analizat măsurile care se impun pentru rezolvarea problemelor din sistem, precum și participarea la formele de protest propuse de Alianța Bugetarilor și completarea calendarului de acțiuni de protest.
În cadrul discuțiilor s-a analizat și o propunere a cadrelor didactice din Maramureș privind intrarea în grevă generală, pe durată nedeterminată, din 16 noiembrie.
Premierul a propus suspendarea protestelor
Premierul Emil Boc a anunțat, joi, că a propus partenerilor sociali un moratoriu pentru suspendarea protestelor până la 6 decembrie 2009, ca o formă de responsabilitate față de România, în contextul politic actual și în perspectiva campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale.
Primul tur al alegerilor prezidențiale este programat pentru 22 noiembrie, iar al doilea tur pe 6 decembrie.
Reprezentanții confederațiilor sindicale au spus, joi, că ar putea accepta moratoriul propus de Guvern privind suspendarea protestelor până la 6 decembrie doar dacă Executivul va elabora acte normative care să cuprindă rezultatele discuțiilor cu partenerii sociali.