Majorarea cheltuielilor de personal în unele instituții publice, prevăzută în bugetul pe 2010, este generată de obligația Guvernului de a plăti sporuri, prime sau indemnizații neacordate în 2009, dar obținute în instanță sau stabilite de lege, orele suplimentare nefiind plătite nici anul acesta.
„La anumite ministere și instituții publice apar într-adevăr creșteri ale cheltuieilor cu personalul, pentru că se aplică unele acte normative și sentințe judecătorești. De asemenea, unele instituții au cheltuieli cuplimentare de personal, pentru că au preluat la finanțare agenții, în urma aplicării Legii privind restructurarea acestora”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.
Muntean a ținut să infirme astfel acuzațiile potrivit cărora în 2010 cheltuielile cu personalul bugetar au fost alocate în mod nejustificat sau arbitar, subliniind că în acest an fondul de salarii este mai mic decât în 2009.
„Per ansamblu, în proiectul de buget pe 2010 sunt mai puține cheltuieli cu personalul decât din bugetul pe 2009. Pe 2010, în proiectul de buget, așa cum a plecat el de la Guvern, cheltuielile cu personalul sunt de 45,7 miliarde de lei, cu 1,4 miliarde lei mai puțin decât cheltuielile din 2008”, a explicat Ioana Muntean.
Ea a arătat că, potrivit Legii salarizării unice, sporurile salariale însumate nu pot depăși 30% din salariul de bază. De asemenea, nici în 2010 nu vor fi plătite ore suplimentare pentru personalul bugetar.
În ceea ce privește prima de vacanță, sumele cuprinse în bugetul pe anul 2010 includ și fondurile necesare plății acestor drepturi pentru anul 2009.
Ioana Muntean a precizat și faptul că titlul „Fondul de premii” nu este destinat plății unor premii pentru 2010, ci reprezintă plăți care decurg din aplicarea unor legi și sentințe judecătorești.
Cheltuielile majorate de personal pentru Ministerul Justiției se explică totodată prin plata sporurilor de risc, de suprasolicitare neuropsihică, de confidențialitate pentru judecători și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor, întrucât aceste sporuri au fost câștigate de magistrați în instanță.
Creșterile la fondul de premii la Ministerul Justiției sunt explicate de Guvern prin finanțarea Oficiului Național al Registrului Comerțului de la bugetul ministerului.
În cazul Senatului și Camerei Deputaților, Ioana Muntean a arătat că este vorba de o reducere a cheltuielilor având în vedere că nu se vor mai plăti ore suplimentare și premii, iar sporurile nu vor depăși 30% din salariul de bază. Parlamentarii vor beneficia în continuare de sumele aferente indemnizației forfetare.
În bugetul Ministerului Apărării Naționale sunt cuprinse și sumele aferente drepturilor de echipare, care nu au fost acordate în 2009, iar în „Fondul de premii” sunt incluse sumele aferente premiului anual pentru 2009.
Bugetul Apărării a crescut totodată ca urmare a angajării în anul 2009 a 3.500 de soldați și gradați voluntari precum și a plății cu ora a profesorilor care vor preda la Academia de Tehnică Militară.
În bugetul Ministerului Administrației și Internelor au fost incluse compensațiile lunare pentru chirie și pentru plata drepturilor de hrană și echipare, care nu au fost acordate în anul 2009. Creșterea cheltuielilor de personal în bugetul pe 2010 a fost determinată, potrivit Executivului, și de preluarea angajaților de la unele instituții care au trecut de la regimul de finanțare din venituri proprii la salarizarea potrivit sistemului unitar.
Ioana Muntean a dat ca exemple în acest caz Agenția Națională de Cadastru și Publicitatea Imobiliară, Institutul Național de Administrație și centrele regionale de formare continuă pentru administrația publică locală.
„Veniturile obținute de aceste instituții intră la bugetul de stat și personalul preluat va fi remunerat conform Legii salarizării unitare. În ceea ce privește sporurile, sumele din proiectul de buget pe anul 2010 cuprind și fondurile aferente sporurilor personalului din cadrul acestor instituții”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Ioana Muntean a mai precizat că bugetele SRI și SIE nu cuprind cheltuieli de personal majorate.