Maior: SRI a transmis autorităților peste 9.000 de informări privind securitatea națională

Directorul SRI, George Maior a declarat, miercuri, la finalul bilanțului pe 2013, că starea de securitate națională a României a fost bună în acest an și a anunțat că Serviciul a transmis autorităților peste 9.000 de informări privind securitatea națională, informează Mediafax. „Nu am fost surprinși de evenimente majore, cu efect negativ, pe ordinea de securitate națională a României, nu am fost surprinși de surprize strategice care să afecteze major securitatea națională a României. Interesele strategice ale statului, în domeniul securității naționale, au fost prezervate și conservate bine”, a spus Maior.Directorul SRI a anunțat că a transmis în 2013 peste 9.000 de informări autorităților abilitate, Președinție, Guvern, autorități locale, care au vizat diferite paliere ale securității naționale, de interes pentru stat și cetățean.El a dat ca exemple informări privind corupția în administrație și justiție, o vulnerabilitate care afectează serios buna activitate a statului și care va rămâne o constantă în activitatea SRI, precum și cele referitoare la evaziunea fiscală, un flagel care poate prejudicia bugetul de stat.

Recomandări

Număr record de participanți la webinarul național dedicat securității cibernetice, organizat de DNSC și o companie suceveană

Deputatul AUR Petru Negrea: „Statul român nu știe cât pământ agricol este în mâinile capitalului străin. Aceasta este o vulnerabilitate gravă pentru România”

Colaborarea științifică de 25 de ani în domeniul seismologiei între România și SUA, celebrată la Suceava