Directorul Serviciului Român de Informații (SRI), George Maior, a declarat, marți, la ceremonia de învestire a noului șef al Statului General Major, că este foarte bine că bugetul Armatei urmează să fie mărit, dar că ar fi și mai bine ca el să fie planificat și folosit pentru întărirea operațională, informează Mediafax.Directorul SRI a declarat că numirea noului șef al Statului Major General al Armatei, în persoana general-locotenentului Nicolae Ciucă vine într-un ”context internațional și regional deosebit de complicat, pentru noi”.”De aceea este și un moment de reflexie strategică asupra a ceea ce trebuie să facem (..) Este foarte bine că bugetul Armatei urmează să fie mărit, ar fi și mai bine ca el să fie planificat și folosit bine pentru întărirea operațională a structurilor Armatei, în vederea acestei misiuni de a face față noilor provocări”, a arătat George Maior.El a menționat că, din punctul de vedere al SRI, va conlucra la fel de bine cu structurile Statului General Major, așa cum o fac și cu Direcția de Informații a Armatei și cu MApN, furnizând informația strategică și tactică necesară, în limitele competențelor Serviciului, ”pentru a avea în permanență tabloul strategic în legătură cu securitatea națională a României”.
