Mâini curate

Povestea arată: legătura faptă-vorbă, ipocrizia, orgoliul inutil al principialului, din greșeală învățăm.
Un om, care se considera fără de păcat, la Judecata de Apoi, i-a spus Creatorului:
–Doamne, am păzit legea ta, n-am făcut nuci-un rău, nici-o nedreptate. Privește mâinile mele, sunt curate!
–Fără îndoială că sunt curate, dar sunt și goale!
Spunem povestea: principialului orgolios,
unui om al vorbelor,
celui ce nu știe să dăruiește,
cui nu înțelege că din greșeală învățăm.
Răsplata
Povestea spune că: nu banul te face fericit, există multe feluri de fericire, munca te face fericit, o conștiință împăcată dă liniște, succesul nu este totul, fericirea depinde de orizontul de așteptare.
Un om bogat avea doi servitori. Unul foarte rău, leneș, neloial, al doilea cinstit, harnic, loial, pios. Neavând urmași, negustorul a lăsat averea celor doi slujitori, în părți egale. Amândoi s-au apucat de negustorie. Cel rău prospera văzând cu ochii și făcea bani și din piatră seacă. Al doilea, deși suflet mare, nu prospera deloc, dimpotrivă ieșea în pagubă din negustoria făcută. Supărat foarte și mirat, cel din urmă a mers la un călugăr și l-a întrebat:
–Părinte, cum se face că un om rău și necredincios prosperă și este fericit, în timp ce credincioșii au atât de multe necazuri?
Bătrânul călugăr era cunoscut pentru înțelepciunea sa:
–Domnul dă necredincioșilor fericirea pământească trecătoare, singura, pe care ei o pot înțelege. Dar dacă dușmanilor săi, Dumnezeu le dă atât de mult, imaginează-ți, ce daruri are pentru prietenii săi!
Spunem povestea: cuiva care n-are simțul datoriei,
celui care crede doar în bani,
pentru a arăta că fericirea este așa cum o concepi,
celui ce crede că prosperitatea este cheia fericirii,
pentru ilustrarea ideii că nu muncim doar pt. răsplată.
Viermele
Povestea spune că: fiecare are destinul lui, binele e oricând posibil,
aparențele înșeală, trebuie disociată aparența de esență.
Viermele a privit în jur: unele săreau, altele cântau, multe zburau, puține alergau…toate insectele erau în continuă mișcare și erau fericite. Numai el, sărăcuțul, era fără glas, fără picioare, fără aripi. Dar nu invidia pe nimeni, știa că este un vierme și-și spunea:
–Fiecare are destinul său!
Și și-a început munca. În scurt timp, s-a înfășurat într-un ghem de mătase, s-a izolat de lume, apoi a stat liniștit în gogoașa lui și a așteptat spunându-și:
–Încă puțină răbdare!
La momentul cuvenit, din gogoașa de mătase, a ieșit un minunat fluture albastru metalizat, mare, diafan, care și-a întins frumoasele aripi grațioase și s-a înălțat în văzduh, uitând cu totul, că fusese cândva un vierme.
Spunem povestea: unui pesimist, melancolic,
cuiva ce se lasă înșelat de aparențe,
omului, care vrea să renunțe din cauza efortului necesar,
celui ce crede că n-are nici un talent,
părintelui, care n-are încredere în valoarea copilului. (www.sfant.ro)