Mănăstirea Sucevița a câștigat războiul cu autoritățile locale din Horodnicu de Sus, după mai mulți ani de procese prin care au căutat să-și recâștige titlul de proprietate pentru o suprafață de 6,08 ha de pășune, teren cunoscut ca „Hardic- Poiana Maicilor”. Mănăstirea Sucevița a primit 10,5 ha în anul 1937, de la Ocolul Silvic Codrul Voivodesei, în conformitate cu Ordinul Administrației Fondului Bisericesc. În 1958, mănăstirea a făcut un schimb de terenuri cu OS Marginea, iar terenul obținut l-a avut în proprietate inclusiv în vremea comuniștilor. După 1990, călugărițele acestui așezământ au făcut toate demersurile pentru a obține titlul de proprietate și punerea în posesie, iar în 1992, Prefectura Suceava a fost cea care a solicitat OS Marginea să pună mănăstirea în posesie pe „Poiana Maicilor”, dar numai pentru 6,08 ha teren, restul suprafeței fiind atribuită pe un alt amplasament. Cum adeverința de proprietate pentru mănăstire a fost eliberată de Comisia locală de fond funciar Sucevița, iar terenul se află pe raza administrativă a comunei Horodnic de Sus, la limita cu Marginea, între călugărițe și administrațiile locale a început un șir de procese care s-a finalizat la sfârșitul anului 2008, prin obligarea, de către instanță, a Comisiei de fond funciar din Horodnic să pună în posesie mănăstirea cu „Poiana Măicuțelor”.
Un „investitor” a început amenajarea unui iaz în „Poiana Măicuțelor”
De asemenea, comisia a fost obligată să întocmească și să înainteze documentația către Comisia județeană de fond funciar în vederea emiterii titlului de proprietate. Totodată, comisia județeană este obligată să elibereze titlul.
Perioada în care mănăstirea s-a judecat cu autoritățile a fost fructificată de câțiva „investitori” care s-au gândit să exploateze o parte din suprafața în litigiu, mai ales că terenul este într-o zonă turistică în care până nu demult prețurile concurau cu cele din stațiuni de renume. Din informațiile pe care le avem, în „Poiana Maicilor” s-au pus bazele amenajării unui iaz și ale unei construcții. Întrebat despre legalitatea unor astfel de demersuri, prefectul de Suceava, Sorin Popescu, ne-a declarat că în cursul zilei de astăzi va merge la fața locului și va lua toate măsurile pentru ca proprietarul- mănăstirea- să-și intre în drepturi, inclusiv prin începerea procedurilor de anulare a titlurilor de proprietate eliberate ilegal.






