La puține zile de la începutul anului bisericesc, în 8 septembrie, Biserica noastră sărbătorește Nașterea Maicii Domnului, iar în ultima zi a anului bisericesc, 31 august (Așezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă), o cinstim tot pe Născătoarea de Dumnezeu. Astfel, anul bisericesc este pus sub ocrotirea Preasfintei Fecioare Maria și aceasta pentru că ea este „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul a născut”. De aceea, pe ea cea care este cu „adevărat Născătoare de Dumnezeu” o mărim. O cinstim pentru că este Maica Domnului, adică Fiul lui Dumnezeu întrupat S-a născut din ea și de aceea o numim Născătoare de Dumnezeu.
Vorbind despre Întruparea Domnului, Sfântul Nicolae Cabasila spune: „Întruparea Logosului nu a fost doar lucrarea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh – primul consimțind, al doilea pogorând, al treilea adumbrind -, ci a fost și lucrarea voinței și credinței Fecioarei. Fără cele trei Persoane divine, acest plan nu ar fi putut fi pus în mișcare; dar, într-un mod analog, acest plan nu ar fi putut avea consecințe fără consimțământul și credința neprihănitei Fecioare”.
Maica Domnului prin consimțământul ei face posibilă mântuirea noastră, pentru că prin jertfa de pe Cruce și Învierea Fiului lui Dumnezeu Întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, am fost mântuiți. Pentru noi, ortodocșii, Fecioara Maria este Maica Domnului, deoarece „ne introduce în cea mai mare taină, după cum este considerat modul în care prin poarta trupului Maicii lui Dumnezeu, Domnul și Dumnezeul nostru intră în istorie și în lume, «în chip de rob»”, după cum spune IPS Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei și Lavreoticii din Grecia. Iar dacă dorim să sintetizăm învățătura de credință despre Preasfânta Fecioară Maria, mergem la marele teolog, părintele George Florovsky, care mărturisește: „Întreaga învățătură dogmatică despre Maica Domnului poate fi rezumată în aceste două denumiri: Maica Domnului și cea pururea Fecioară. Ambele poartă pecetea autenticității Bisericii sobornicești, o pecete cu adevărat universală. Noul Testament consemnează în mod vădit nașterea Mântuitorului din Sfânta Fecioară, mărturie care a devenit un element inseparabil al tradiției sobornicești. Acest lucru este mărturisit de asemenea și în Simbolul de Credință”.
Credința noastră în Domnul nostru Iisus Hristos se răsfrânge și asupra Preacuratei Sale Maici, pe care Biserica ne învață să o cinstim ca prima între sfinți, mai presus decât ei, deoarece ea „a atins cea mai înaltă treaptă a desăvârșirii între oameni. Cinstirea pe care o datorăm ei se numește supravenerare, fiindcă ea a întrecut pe toți sfinții în desăvârșire” (Carte de Învățătură Creștină Ortodoxă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, pagina 127).
(Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina)
Maica Domnului, cea mai puternică rugătoare și mijlocitoare pentru lume
