Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat că, de vineri până marți, au fost depuse 700 de cereri de pensionare în cadrul instituției pe care o conduce, precizând că, de la începutul anului, au existat 3.000 astfel de solicitări, informează Mediafax.
„Pensia medie, la nivelul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI), se situează la 3.123 de lei. Cea mai mare pensie în plată în acest moment, la nivelul MAI, este de 22.023 de lei și este o pensie pentru un fost secretar de stat”, a spus ministrul, la Antena 3.
Conform sursei citate, la nivelul Ministerului de Afaceri Interne există 62.809 de pensionari.
Carmen Dan a adăugat că toți cei cinci consilieri ai ei beneficiază, în paralel, de pensie și de salariul corespunzător funcției de consilier.





