Ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, a dispus, ieri, luarea de măsuri pentru a sprijini polițiștii care au credite la bănci, întrucât salariile acestora au fost reduse, astfel că șefii inspectoratelor județene de poliție vor negocia soluții cu reprezentanții filialelor bancare.
Măsurile au fost dispuse la propunerea șefului Poliției Române, Petre Tobă, și vor fi aplicate în regim de urgență, informează într-un comunicat de presă Ministerul Administrației și Internelor (MAI).
Astfel, șefii inspectoratelor județene de poliție urmează să ia legătura cu reprezentanții filialelor bancare, pentru a găsi soluții privind reevaluarea costurilor totale ale creditelor, amânarea sau reducerea frecvenței plăților (rate și dobânzi aferente creditului), ori reeșalonarea sau refinanțarea creditelor în raport cu veniturile actuale ale polițiștilor și în concordanță cu reglementările interne ale băncilor.
Negocierile se vor purta în această săptămână, iar rezultatele vor fi transmise IGPR până vineri.